Tuesday , June 18 2024

Un tânăr a lăsat comuna Marginea două ore fără curent, după ce s-a izbit cu maşina într-un stâlp de electricitate

accident

Acesta a pierdut controlul asupra vehiculului din cauza vitezei lovind un stâlp de electricitate. Din cauza acestui accident curentul electric a fost întrerupt timp de aproape două ore

 
Sâmbătă, 22 februarie 2014, în jurul orei 18.46, IPJ Suceava a primit o sesizare prin 112 cum că pe DJ 209 K din comuna Marginea, a avut loc un accident de circulaţie. Agenţii Secţiei 3 Poliţie Rurală Marginea, deplasaţi la faţa locului, au constatat că Daniel Grigoraş, de 18 ani, din localitate, în timp ce conducea autoturismul Opel Astra la ieşirea din comuna Marginea spre comuna Volovăţ, în apropierea DJ 209 K, din cauza vitezei, pe un sector de drum în curbă, a pierdut controlul asupra volanului, a intrat în derapaj, a părăsit partea carosabilă şi a acroşat un stâlp de electricitate situat în partea stângă a sensului de mers.
Din impact a rezultat doar avarierea maşinii şi a stâlpului de electricitate, echipele de specialitate remediind defecţiunea şi reluând alimentare cu energie electrică, urmând ca în dimineaţa zilei de ieri să înlocuiască stâlpul avariat. Din cauza accidentului curentul electric în comuna Marginea a fost întrerupt timp ce aproximativ două ore. Oamenii legii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă. (C.Z.)

Vezi si

A început modernizarea străzii Luceafărului din cartierul George Enescu

Viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harșovschi, a anunțat deschiderea unui nou șantier în zona George Enescu, …

error: