Saturday , July 20 2024

Mbappe s-a ales cu fractură nazală în meciul cu Austria, dar nu va fi operat

Kylian Mbappe, căpitanul selecţionatei Franţei, a suferit o fractură nazală în cursul meciului câştigat la limită în faţa Austriei (scor 1-0, autogol Austria), luni seara la Dusseldorf, în cadrul Grupei D a Campionatului European de fotbal – EURO 2024, informează AFP.

Mbappe s-a accidentat în minutul 86 al jocului, după o ciocnire cu fundaşul austriac Kevin Denso, în timp ce încerca să lovească mingea cu capul. Starul Les Bleus a părăsit terenul cu nasul însângerat, primind şi un cartonaş galben pentru că a revenit pe teren fără acordul arbitrului (90). Mbappe, care a provocat autogolul lui Maximilian Woeber (38), care a adus victoria francezilor, a fost înlocuit de Olivier Giroud (90+1).

Selecţionerul Didier Deschamps s-a arătat îngrijorat, la finalul jocului de accidentarea vedetei sale, fractura nazală fiind confirmată ulterior de medicii de la spitalul din Dusseldorf, care au stabilit că atacantul francez nu va fi operat, ci va urma tratament și va purta o mască.

De altfel, într-o notă ironică, jucătorul a scris pe X: „Idei pentru o mască?”

Selecţionata Franţei va disputa vineri al doilea său meci din Grupa D, împotriva Olandei, principala sa rivală din Grupa D, la Leipzig.

Vezi si

Handbaliștii de la USV și-au aflat primii adversari de la Campionatul European Universitar

Universitarii suceveni au fost repartizați în Grupa C, alături de portughezii de la University of …