Saturday , July 20 2024

A început modernizarea străzii Luceafărului din cartierul George Enescu

Viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harșovschi, a anunțat deschiderea unui nou șantier în zona George Enescu, pe strada Luceafărului.

Conform lui Harșovschi, pe strada cu sens unic care face legătura între Calea Obcinilor și str. Zorilor se va turna un nou covor asfaltic, se reface accesul la scările de bloc, vor fi amenajate locuri de parcare și va fi construit un trotuar pentru siguranța pietonilor.

”Strada va fi modernizată total, din calea Obcinilor până în strada Zorilor. Este o altă etapă, pentru că la sfârșitul anului trecut am finalizat prima parte a străzii Luceafărului, cu parcările dintre blocuri, și acum lucrăm pe această stradă care este foarte circulată. Toată zona va fi modernizată. Astfel, cei care vin  de pe Calea Obcinilor și merg în George Enescu, pe Aleea Zorilor, vor putea circula în siguranță, fie că vorbim de pietoni, fie că vorbim de mașini. Deschidem noi șantiere, le finalizăm pe cele care sunt deschise, în așa fel încât, până în septembrie, proiectul de modernizare a Sucevei de la scara blocului să-l ducem cât mai departe”, a declarat Lucian Harșovschi. (O.S.)

Vezi si

Absolvent al Colegiului Național Militar ”Ștefan cel Mare”, admis primul la specializarea aleasă din cadrul Academiei Tehnice Militară ”Ferdinand I”

Nu doar elevii Colegiului Națiaonal Militar ”Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc obțin rezultate remarcabile, ci …

One comment

  1. A rămas nemodernizat accesul de pe Al. Venus la blocul D1 (visavis de Confecția) zonă in care nu s-a mai făcut nimic de 50 de ani, deși d-l Lucian Harșovschi a transmis că a fost finalizată “modernizare a Sucevei de la scara blocului” in zona aleilor Saturn și Venus.
    Dupa ce plouă, sucevenii care locuiesc in cele 100 de apartamente ale blocului D1 au nevoie de cizme de cauciuc, toate aleile de acces din toate direcțiile fiind practic inexistente.