Monday , June 17 2024

Actualitate

Ultimele stiri din actualitatea interna si externa

MAI: Am comunicat CC numărul de persoane aflate pe listele electorale la 29 iulie – 18.292.514

Oficialii Ministerului Administraţiei şi Internelor au declarat, pentru MEDIAFAX, că instituţiei i-au fost solicitate de către Curtea Constituţională, miercuri, precizări privind numărul de persoane aflate pe listele electorale în 29 iulie şi că a fost deja comunicat că acesta este de 18.292.514. “Ministerul a primit, în cursul zilei de miercuri, …

Mai mult »

CC anunţă oficial amânarea dezbaterilor şi că solicită informaţii MAI şi INS

Curtea Constituţională anunţă oficial că a amânat dezbaterile legate de rezultatul referendumului pentru joi, la ora 09.00, şi că solicită informaţii MAI şi INS. “Plenul Curţii Constituţionale, în temeiul art. 77 din legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a solicitat informaţii necesare soluţionării contestaţiilor de la Ministerul Administraţiei …

Mai mult »

Curtea Constitutionala a amanat decizia privind referendumul

Curtea Constituţională păstrează suspansul pe tema validării sau invalidării referendumului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu. Curtea va relua dezbaterile pe acest subiect joi. Judecătorii CCR au amânat miercuri verdictul în cazul validării sau invalidării referendumului de duminică pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Până joi, la ora 9.00, judecătorii CCR …

Mai mult »

Medicamentele sub 10 lei, scoase de pe lista compensatelor

In schimb, vor exista pachete sociale pentru cei cu venituri reduse, care vor include si medicamentele ieftine Ministerul Sănătății a anunțat, miercuri, că pacienții cu venituri reduse vor avea acces la medicamentele ieftine, prin intermediul unui pachet social de servicii de sănătate din care fac parte și medicamentele cu prețuri …

Mai mult »

Băsescu: "N-am câştigat, n-au câştigat ei. CCR decide"

Preşedintele suspendat Traian Băsescu nu a dorit să comenteze miercuri afirmaţiile venite dinspre USL cu privire la validarea referendumului fără să se ia în calcul pragul de prezenţă la vot, punctând că CCR este cea care va lua o decizie în acest sens. “Să fiu sincer, n-am câştigat. N-au câştigat …

Mai mult »

BEC a anuntat rezultatele finale ale referendumului

Biroul Electoral Central a dat publicităţii, miercuri, REZULTATELE FINALE de la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Astfel, potrivit BEC, 46,24% (8.459.053 de alegători) din românii înscrişi pe listele electorale s-au prezentat la vot duminică, până la ora 23:00. Numărul voturilor valabil exprimate DA – 87,52% (7.403.836 voturi), NU – …

Mai mult »

Băsescu: Ţara se prăbuşeşte sub dispută. Cer USL încetarea luptei politice

Traian Băsescu a cerut, marţi, USL să înceteze lupta politică şi să treacă la rezolvarea problemelor economice. Într-o declaraţie susţinută la sediul său de campanie, preşedintele suspendat a făcut trimitere la o “schimbare de atitudine”, care, spune Băsescu ar trebui să-l includă şi pe el. “USL ştie foarte bine că …

Mai mult »

Antonescu, despre demisia sa: Decizia e luata, e ferma si va fi anuntata dupa verdictul CCR

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a fost întrebat, marţi, dacă îşi menţine decizia de a demisiona dacă Traian Băsescu nu va fi demis la referendum, el răspunzând că decizia sa în această privinţă este luată, este fermă şi va fi făcută publică anunţarea rezultatelor finale ale referendumului. “Eu am proprietatea vorbelor …

Mai mult »

Vin ploi si vijelii in centru, vest, nord si nord-est

O informare meteorologică transmisă de Administraţia Naţională de Meteorologie arată că zonele din vestul, nordul şi centrul ţării sunt ameninţate de vijelii, descărcări electrice şi grindină. Va şi ploua în aceste zone, pe alocuri torenţial. Informarea de mai jos este valabilă de marţi, 31 iulie, ora 10 până miercuri, 1 …

Mai mult »

Basescu despre documentul pregatit de USL pentru CCR: E dreptul lor

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a fost întrebat, marţi, când a sosit la sediul său de campanie, ce părere are despre documentul pe care USL îl pregăteşte pentru a-l trimite la CC în legătură cu referendumul, el răspunzând: “E dreptul lor”. Traian Băsescu a refuzat să facă alte comentarii. Viceliderul deputaţilor …

Mai mult »