Thursday , July 18 2024

Bărbat găsit mort într-o anexă a unei case din Vama, cu un plug de fier căzut peste el

Sâmbătă seara, polițiștii din Vama au fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că o persoană a fost găsită decedată într-o anexă a unei locuințe din localitate. Polițiștii deplasați de urgență la adresa indicată au găsit un bărbat de 54 de ani, Ionel I. decedat. Fratele defunctului a declarat că l-a găsit pe acesta mort, cu un plug căzut peste el, iar în momentul în care l-a găsit a dat la o parte plugul, încercând să îl salveze.

La fața locului mai erau și alți doi bărbați, toți  din Vama, iar din discuțiile purtate cu aceștia a reieșit faptul că, joi,  Ionel I. A fost la cimitirul din sat și a participat la slujba de pomenire a morților. Acolo, acesta ar fi consumat băuturi alcoolice, ulterior mergând la un bar din localitate, ce se află în apropiere de locuința sa, unde ar fi consumat băuturi alcoolice, iar în jurul orei 12.00-12.30, a fost observat de către un vecin în timp ce se deplasa spre domiciliu.

Fratele geamăn al victimei, I. Mihai, care locuiește în aceeași curte, în altă casă, a relatat că joi, la ora 16.00, când a revenit la domiciliu de la serviciu, a observat că ușa de acces în casa fratelui este închisă, dar neasigurată, însă nu l-a găsit pe acesta. De asemenea,a  doua zi când a venit de la serviciu  l-a căutat pe fratele său, însă fără a-l găsi.  Sâmbătă seara, la întoarcerea de la serviciu I. Mihai  s-a oprit la un bar din localitate unde a discutat cu niște prieteni despre faptul că nu îl găsește pe fratele său, apoi au hotărât să meargă acasă pentru a-l căuta. Astfel, Ionel I a fost căutat prin casă, împrejurimi și apoi în anexa aflată lângă imobil, unde a fost găsit mort,  având peste piept un plug din fier. Până la momentul sosirii echipajului de poliție, I. Mihai a intervenit și a mutat plugul ce a fost găsit peste fratele său.

Cadavrul defunctului a fost identificat în anexă, între niște saci cu pământ și unelte folosite pentru agricultură. Atât în anexă, cât și în casa mortului, nu au fost observate  urme de răvășire sau urme care să indice că ar fi avut loc o altercație, bărbatul încercând, cel mai probabil, să mute plugul respectiv, însă pe fondul consumului de alcool l-a manevrat greșit acesta răsturnându-se peste el.

Totodată, polițiștii au aflat că I. Ionel locuia singur, nu era căsătorit, nu avea un loc de muncă stabil, consuma în mod frecvent băuturi alcoolice în exces, fiind găsitt în trecut atât de fratele său geamăn, I.Mihai, cât și de vecini, căzut pe marginea drumului, din cauza consumului  excesiv de alcool.

Vezi si

Școlile din Marginea, dotate cu mobilier nou, echipamente digitale și materiale didactice, prin fonduri PNRR

Cele patru unități de învățământ preuniversitar de pe raza comunei Marginea au început să fie …