Thursday , July 25 2024

Peste 1,3 milioane de euro vor fi alocate de CJ Suceava pentru sprijinirea a 22 de localități

În ședința de luna aceasta, Consiliul Județean Suceava va aproba alocarea unei sume de 6,6 milioane de lei pentru 22 de unități administrativ teritoriale sucevene aflate în situații de extremă dificultate. Alocările de fonduri se fac în baza solicitărilor și justificărilor transmise de primăriile celor 22 de localități.

Banii provin din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția acestei instituții iar proiectul de hotărâre a fost inițiat de vicepreședintele CJ Suceava, Vasile Tofan.

Cele mai mari sume de bani le vor primi municipiile Câmpulung Moldovenesc și Rădăuți și orașul Salcea, câte 500.000 de lei fiecare, în timp ce orașului Siret și comunei Moara li se vor repartiza câte 400.000 de lei.

De asemenea, câte 300.000 de lei vor primi orașul Solca și comunele Adâncata, Brodina, Dorna Arini, Forăști, Frătăuții Noi, Ostra, Pojorâta, Râșca și Sadova.

Potrivit proiectului, comunele Fântâna Mare, Dolhești, Siminicea, Bogdănești,  Moldovița și Ulma vor primi câte 200.000 de lei fiecare, iar o sumă de 100.000 de lei va fi repartizată comunei Frătăuții Vechi. (D.P.)

 

Vezi si

Zona de munte a județului, sub Cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină 

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar …