Friday , March 29 2024

Basescu despre documentul pregatit de USL pentru CCR: E dreptul lor

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a fost întrebat, marţi, când a sosit la sediul său de campanie, ce părere are despre documentul pe care USL îl pregăteşte pentru a-l trimite la CC în legătură cu referendumul, el răspunzând: “E dreptul lor”.
Traian Băsescu a refuzat să facă alte comentarii.
Viceliderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, a declarat, luni, că un grup de jurişti ai USL lucrează la un document pe care să îl trimită CC şi în care să explice de ce ar trebui validat referendumul de demitere a preşedintelui Băsescu.
“Un grup de jurişti din cadrul USL lucrează la un document care să explice foarte bine situaţia pe care noi o considerăm ca fiind corectă, constituţională şi legală de validare a referendumului”, a mai susţinut deputatul PNL.
Nicolăescu a menţionat că documentul USL va fi transmis Curţii Constituţionale în momentul în care şi Biroul Electoral Central va transmite rezultatul final al referendumului de duminică. El a refuzat că explice dacă documentul USL va înainta CC o sesizare, un punct de vedere sau o scrisoare deschisă în ceea ce priveşte validarea referendumului.
Fostul şef de stat Ion Iliescu a declarat, luni, că referendumul trebuie validat de CC în condiţiile în care electoratul real al României este de 15-16 milioane, iar cei nouă milioane prezenţi reprezintă peste 60% din populaţie.

Vezi si

Ciolacu: Până la sfârșitul anului vom avea o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru

Există un plan pentru ca, până la sfârșitul anului, România să aibă o aderare completă …