Wednesday , May 29 2024

Judecătorii au decis că medicul rădăuțean care a vaccinat pacienți peste rând este vinovat, dar nu trebuie să plătească amendă

Acesta a fost sancționat cu avertisment. DSP trebuie să-i returneze contravaloarea amenzii pe care directorul medical de la acea vreme al Spitalului Municipal Rădăuți a plătit-o.

Fostul manager al Spitalului Municipal Rădăuți, avocatul Traian Andronachi, a anunțat că a reușit, prin decizia instanței sucevene, să anuleze amenda pe care fostul director medical al Spitalului Muncipal Rădăuți, a primit-o anul trecut din partea DSP Suceava. ”În luna ianuarie a anului trecut, la cererea Ministerului Sănătății, DSP a amendat în nume propriu, medicul care coordona activitatea centrului de vaccinare a singurului spital care a îndrăznit să funcționeze și care nu a vrut să cedeze în fața pandemiei, așa cum rând pe rând și la un moment dat, toate celalte spitale din județ, simultan, erau închise. Pentru el și pentru alții care poate au fost și ei în aceeași situație, astăzi, s-a făcut dreptate”, a declarat aavocatul Traian Andronachi. Chiar dacă medicului Andrei Manta i-a fost anulată sancțiunea contravențională în valoare de 2.500 de lei, acesta a fost totuși sancționat cu avertisment, iar Direcția de Sănătate Publică Suceava trebuie să-i returneze acești bani.

Reamintim că medicul Andrei Mantea a fost reclamat anul trecut, că prin calitatea sa de coordonator al centrului de vaccinare din Rădăuți a favorizat vaccinarea unor persoane care nu se încadrau în categoriile propuse pentru vaccinare de la acea vreme. ”În centrul de vaccinare pacienții au fost primiți în baza programărilor printate sau mesajelor sms, iar în cazul pacienților programați de medicul de familie, pe baza declarației acestora. Inspectorii sanitari au verificat listele de pacienți programați si au constatat că sunt pacienți în dreptul cărora nu sunt completate toate câmpurile din platforma de programare (nu sunt trecute datele de identificare a celui care a programat si nici nu există câmp în care să fie  trecută categoria populațională din care face parte, îngreunând astfel verificarea modului de programare). Centrul de vaccinare din cadrul spitalului a fost organizat pentru personalul  medico-sanitar inclus în prima etapă de vaccinare, apoi activitatea centrului a fost prelungită pentru personalul din etapa a II-a, în Municipiul Rădăuți nu există alte centre comunitare deschise. S-a mai constatat că centrul de vaccinare nu a fost reoptimizat pentru a II-a etapă de vaccinare și pentru un număr mai mare de solicitări de vaccinare. Nu se asigură personalul pentru fiecare punct din structura centrului, fiind adus personal din spital, prin rotație”, au explicat anul trecut, reprezentanții DSP. (Cristina RUŞTI)

Vezi si

Şase jucători suceveni, printre care și fiul lui Dorin Goian, chemați la o acțiune de selecție pentru naționala U15 a României

Cluburile sucevene au șase jucători convocați la o acțiune de selecție pentru formarea echipei naționale …