Thursday , May 16 2024

Search Results for:

Mai mult de jumătate dintre români au venituri sub cele din 2009

Mai mult de jumătate dintre români au venituri mai mici decât în 2009, situaţie în care se regăsesc nu doar personale de peste 35 ani cu nivel redus de educaţie, ca în aprilie-mai, ci şi oameni mai tineri, cu educaţie şi venituri medii, arată un studiu realizat pentru MEDIAFAX de …

Mai mult »

Michael Douglas: Fiul meu Dylan are nevoi speciale

Actorul american Michael Douglas a declarat că familia sa a luat decizia de a se muta din Insulele Bermude la New York deoarece fiul său Dylan, în vârstă de zece ani, “are nevoi speciale”, informează dailymail.co.uk. Actorul american în vârstă de 65 de ani a adăugat, într-un interviu recent acordat …

Mai mult »

Pretul biletelor de tren creste de luni cu 8%

CFR Călători va majora luni preţul biletelor cu 8% şi va menţine facilităţile acordate navetiştilor, elevilor şi studenţilor, a anunţat compania. “Începând cu data de 20 septembrie 2010, tarifele din transportul feroviar de călători se vor majora cu 8%. Facilităţile de călătorie acordate de CFR Călători până la acest moment …

Mai mult »

Sucevenii care permit verificarea tevilor si caloriferelor au sanse sa scape de platile aberante in contul incalzirii spatiilor comune

N primarul Ion Lungu a declarat, ieri, dup\ [edin]a Consiliului Local Suceava, c\ [efilor de asocia]ii sau firmelor de repartitoare, dup\ caz, trebuie s\ li se permit\ accesul `n apartamente pentru a se putea determina suprafa]a echivalent\ termic n `n caz contrar, calculul facturii la `nc\lzirea spa]iilor comune de pe …

Mai mult »

Rapid Suceava a trecut la scor de forfait de CSM Focsani

N “ceferi[tii” s-au impus cu scorul de 3-0 `n fa]a celor de la CSM Foc[ani, `ntr-un meci disputat ieri pe Areni n toate cele trei goluri ale echipei sucevene au fost `nscrise `n repriza secund\ de Sevaciuc, Tomescu [i Negru, ultimul marc=nd din penalty n oaspe]ii au evoluat timp de …

Mai mult »

CSM Bucovina, outsider in meciul din Copou

N rugbistii suceveni au [anse mici de a scoate un rezultat pozitiv `n partida de ast\zi, de pe terenul Politehnicii Ia[i, o grupare aflat\ `n plin\ lupt\ pentru r\m=nerea pe prima scen\ n “eu `mi preg\tesc echipa pentru victorie, dar suntem con[tien]i c\ nu vom avea un meci deloc u[or”, …

Mai mult »

Start in campionatul judetean de juniori C

N noua edi]ie de campionat va debuta ast\zi [i va reuni la start doar 12 echipe Noul sezon al campionatului jude]ean de Juniori C debuteaz\ ast\zi cu meciurile din cadrul primei etape. Programat\ `ntr-un sistem cu doar 12 echipe, stagiunea 2010/2011 va reuni la start 12 echipe, nout\]ile fa]\ de …

Mai mult »

Zeci de suceveni au reclamat zilele acestea smecheriile pe care bancile incearca sa le strecoare in contracte

N toate cele peste 100 de reclama]ii `nregistrate de CJPC Suceava vizeaz\ actele adi]ionale de modificare a contractelor de credit `n conformitate cu prevederile OUG 50/2010 n potrivit comisarilor, BCR [i Volksbank [i-au chemat clien]ii pe ultima sut\ de metri `n speran]a c\ ace[tia vor semna f\r\ s\ studieze noul …

Mai mult »

Consilierii PSD au parasit sedinta Consiliului Judetean Suceava refuzand sa voteze rectificarea negativa a bugetului

N „~mi va fi greu s\ explic primarilor PSD c\ le-am dat fonduri f\r\ acceptul consilierilor PSD”, a spus pre[dintele Consiliului Jude]ean Suceava, Gheorghe Flutur, spun=nd c\ social democra]ii fac jocuri politicianiste Consilierii jude]eni suceveni ai PSD au p\r\sit, vineri, [edin]a Consiliului Jude]ean (CJ) Suceava contest=nd modul `n care se …

Mai mult »

Flutur vrea ca 2011 sa fie „Anul Bucovinei”

N t=rguri „Produs `n Bucovina” vor fi organizate, anul acesta, [i Ia[i, Cluj -Napoca, Timi[oara [i Bucure[ti n pre[edintele CJ a declarat c\ 2011 [i-ar dori s\ fie „Anul Bucovinei”, urm=nd s\ fie puse `n aplicare o serie de proiecte de promovare care au ob]inut finan]are european\, `ntre care „Cr\ciun …

Mai mult »