Tuesday , February 27 2024

Pretul biletelor de tren creste de luni cu 8%

CFR Călători va majora luni preţul biletelor cu 8% şi va menţine facilităţile acordate navetiştilor, elevilor şi studenţilor, a anunţat compania.
“Începând cu data de 20 septembrie 2010, tarifele din transportul feroviar de călători se vor majora cu 8%. Facilităţile de călătorie acordate de CFR Călători până la acest moment se aplică în continuare şi după majorare, menţinându-se principiile de protejare a călătorilor care utilizează frecvent trenurile de persoane, prin continuarea acordării de reduceri de 50% din tariful integral la abonamente pentru navetişti şi de 75% la abonamente pentru elevi şi studenţi”, se arată într-un comunicat al companiei.

Iniţial, scumpirea a fost anunţată pentru 15 septembrie, însă ulterior a fost amânată.

Ultima modificare a preţurilor a avut loc în septembrie 2007, când tarifele CFR au crescut cu 8,1%.

Şi Metrorex a majorat tarifele, sâmbătă, cu 8%.

Guvernul s-a angajat faţă de FMI că va creşte tarifele practicate de zece companii publice care înregistrează cele mai mari pierderi, inclusiv de CFR Călători şi CFR Marfă, Metrorex, Termoelectrica şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.

Vezi si

Companiile românești pot oferi salariatelor tichete-cadou de până la 300 de lei, de 8 Martie

Companiile din România vor oferi angajatelor, în acest an, de 8 Martie, tichete-cadou pe suport …