Friday , May 10 2024

Search Results for: botoșani

Scintigraf modern, în valoare de 450.000 de euro, la Laboratorul de Medicină Nucleară din cadrul Spitalului Clinic Județean Suceava

Laboratorul de Medicină Nucleară din cadrul Spitalului Clinic Județean Suceava (SCJU) a fost dotat cu un scintigraf modern, un aparat de ultimă generație în valoare de aproximativ 450.000 de euro.  Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, împreună managerul SCJU, dr. Alexandru Calancea, dr. Dimitrie Siriopol, directorul medical al SCJU, și …

Mai mult »

HC Bucovina Suceava a ocupat primul loc la Memorialul “Dumitru Bernicu”

Gruparea suceveană de old-boys a obținut șI două dintre premiile speciale prin Mihai Rohozneanu (MVP-ului turneului) și Cristian Adomnicăi (golgheter) Foști elevi ai antrenorului Dumitru Bernicu, dar și alți handbaliști care și-au încheiat activitatea de performanță s-au întâlnit la Liceul cu Program Sportiv Suceava în cadrul Memorialului “Dumitru Bernicu”. La …

Mai mult »

Autoritățile și localnicii s-au zbătut câteva zile la rând să salveze o lebădă blocată pe iazul înghețat din Stroieşti

Efectele temperaturilor scăzute din această perioadă au dat de furcă unor iubitori de animale, care s-au zbătut mai multe zile la rând să salveze o lebădă blocată pe iazul înghețat din Stroieşti. Desigur, a fost solicitat și sprijinul autorităților, care însă nu au reușit să acționeze pentru ajutorarea păsării, deși …

Mai mult »

30 de copii din Suceava au lansat prima piesă proprie – ”Crăciun fericit”, compusă pentru ei de către Edward Sanda și Cleopatra Stratan

Mai mulți copii din județul Suceava pasionați de muzică au participat la un proiect amplu, pe care l-au finalizat acum, în preajma sărbătorilor de iarnă. 30 de voci tinere, antrenate în cadrul Academiei de Arte Modus Vivendi, au lansat miercuri, 6 decembrie, videoclipul primei piese proprii – ”Crăciun fericit”, care …

Mai mult »

”Bio Safe Lab” va putea oferi primele servicii de cercetare şi dezvoltare la începutul anului următor

După ce vor fi recepţionate 5 din cele 94 de echipamente planificate pentru achiziţie în cadrul proiectului, laboratorul va fi complet funcţional, și anume la finalul acestei luni. Drept urmare, va putea oferi primele servicii de cercetare şi dezvoltare la începutul anului următor. Laboratorul din cadrul Parcului Industrial Bucovina este …

Mai mult »

Zeci de kilograme de droguri, confiscate în urma unor percheziții făcute în Cluj și Iași. Geantă cu 130.000 de euro, aruncată pe geam de traficanți

40 de kilograme de muguri de canabis și 12 kilograme de hașiș au găsit polițiștii și procurorii DIICOT în urma a zece percheziții făcute marți în Cluj și Iași la persoane suspectate de trafic de droguri. La sosirea polițiștilor, un suspect a aruncat pe geam o geantă cu 130.000 de …

Mai mult »

53.491 firme au fost radiate în primele zece luni din 2023

Un număr de 53.491 de firme au fost radiate la nivel naţional, în primele zece luni din 2023, cu 8,21% mai puţine comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Cele mai multe radieri au fost înregistrate în Municipiul Bucureşti – respectiv 9.073 …

Mai mult »

Cea mai mare paradă militară din ultimii ani de la Suceava

 Circa nouă mii de persoane au participat la parada militară organizată la Suceava de Ziua Națională a României. Așa cum avea să constate primarul Ion Lungu, cele o mie de stegulețe și fulare care au fost împărțite de primărie cetățenilor care au luat parte la evenimente nu au fost suficiente. …

Mai mult »

Undă verde pentru un parteneriat CJ – CNAIR pentru sectorul Suceava-Păltinoasa al Autostrăzii Nordului

Parteneriatul anunțat săptămâna trecută de Gheorghe Flutur între Consiliul Județean Suceava și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) în vederea întocmirii documentației pentru construcția tronsonului de la Suceava la Păltinoasa din Autostrada Nordului a fost aprobat cu unanimitate de voturi de deliberativul județean sucevean. Astfel, administrația județeană suceveană …

Mai mult »

1 Decembrie: Parada militară de la Suceava (FOTO – VIDEO)

Vineri, 1 Decembrie, de Ziua Națională, începând cu ora 10.00, în fața Bisericii Sf. Înviere a fost  oficiată o slujbă de pomenire a eroilor și au fost depuse  coroane și jerbe de flori la monumentul eroilor de lângă biserică. De la ora 10.40 până la ora 11:15, a avut loc …

Mai mult »