Thursday , May 2 2024

HC Bucovina Suceava a ocupat primul loc la Memorialul “Dumitru Bernicu”

Gruparea suceveană de old-boys a obținut șI două dintre premiile speciale prin Mihai Rohozneanu (MVP-ului turneului) și Cristian Adomnicăi (golgheter)

Foști elevi ai antrenorului Dumitru Bernicu, dar și alți handbaliști care și-au încheiat activitatea de performanță s-au întâlnit la Liceul cu Program Sportiv Suceava în cadrul Memorialului “Dumitru Bernicu”.

La cea de-a șasea ediție a evenimentului organizat în memoria celui care a condus timp de două decenii instituția suceveană de învățământ au participat patru echipe de old-boys.

Este vorba despre Golden Boys Merasport Baia Mare, Old-Boys Vaslui, Botoșani Old-Boys și HC Bucovina Suceava.

HC Bucovina Suceava, echipă condusă de Răzvan Bernicu, s-a clasat la final pe primul loc, cu victorii pe linie: 27-22 cu Botoșani, 18-10 cu Vaslui și 27-18 cu Baia Mare.

HC Bucovina a câștigat și două premii individuale. Mihai Rohozneanu a fost desemnat MVP-ul turneului, iar Cristian Adomnicăi a fost cel mai bun marcator. (D.C.)

Vezi si

FC Botoșani învinge Petrolul Ploiești și iese din zona periculoasă a retrogradării

Etapa a 7-a play out-ului Superligii la fotbal masculin a consemnat ieșirea echipei FC Botoșani …