Tuesday , May 21 2024

Stiinta – Sanatate

Stiri din domeniul Sanatate

Teoria undelor gravitaţionale, emisă de Einstein, a fost CONFIRMATĂ

În anul 1916, Albert Einstein propunea, pentru prima dată, existenţa undelor gravitaţionale. Acum ele au fost dovedite. În urmă cu circa 100 de ani, Albert Einstein emite ipoteza conform căreia în Univers ar exista unde gravitaţionale, care îl străbat de la un capăt la celălalt. Până de curând, oamenii de …

Mai mult »

DIABETUL ZAHARAT ŞI SARCINA

Sarcina reprezintă o stare fiziologică, repetitivă  până la o anumita vârstă, în care pentru singura dată în fiziologia umană, este tolerată, pentru un timp limitat, prezenţa de ţesuturi ”genetic diferite”, fără fenomene de respingere. Atunci când sarcina se suprapune pe o afecţiune preexistentă, patologia legată de sarcină este nuanţată în …

Mai mult »

Cercetătorii au descoperit o planetă uriaşă, posibil “geamănă” a Pământului

O planetă gigantică a fost descoperită la o distanţă de 500 de ani lumină de orbita terestră, după ce, în ultimii ani, cercetătorii au localizat zeci de exoplanete al căror diametru îl depăşeşte de câteva ori pe cel al Terrei, informează ediţia în limba franceză a agenţiei Sputnik. Descoperirea cercetătorilor …

Mai mult »

ALERTĂ MEDICALĂ. O bacterie face ravagii: un copil a murit, alţi 11 se află în stare gravă

Unsprezece copii din Argeş, Craiova şi București sunt internați la Spitalul “Marie Curie” în stare gravă din cauza unei bacterii, iar un alt copil a murit din aceeași cauză, potrivit România TV. Sursa contaminării nu este cunoscută, însă toți prezintă aceleași simptome, trei-patru dintre aceștia trebuind dializați în permanență. “Se …

Mai mult »

Dieta cu lamai. Cum slabesti sanatos 10 kilograme in trei saptamani

Dieta cu lamai este una dintre cele mai indicate regimuri de slabire si de detoxifiere in acelasi timp. Si nu e nevoie sa iti schimbi regimul alimentar pentru a urma aceasta cura de slabire. Practic, trebuie sa respecti cateva reguli usoare si sa mananci cel mult sapte lamai pe zi. …

Mai mult »

Cercetătorii au aflat care este ora ideala pentru a face dragoste

Oamenii de stiinta spun ca variatia de stari pe care le traieste o persoana in timpul zilei depinde si de ritmul cicardian, adica totatilatea fluctuatiilor de hormoni, temperatura corpului si presiunea sangelui, responsabil de starea noastra de spirit si de nivelul de energie. Astfel, iata care sunt modalitatile secrete (pana …

Mai mult »

O companie japoneză va deschide prima fermă-robot din lume

O companie japoneză va deschide prima “fermă-robot” din lume, pe măsură ce agricultura se alătură altor sectoare ale economiei în încercarea de a compensa lipsa forţei de muncă create de îmbătrânirea rapidă a populaţiei ţării. Spread, un producător de legume, a declarat că roboţii industriali ar efectua aproape 99% dintre …

Mai mult »

DESPRE METABOLISM

Metabolismul reprezintă totalitatea transformărilor biochimice și energetice care au loc în țesuturile organismului viu. Metabolismul este un proces complex, ce implică schimburi de materii și energii, și care include două procese (simultane) opuse: catabolism (dezasimilație) – totalitatea proceselor chimice de degradare a substanțelor din organism; se produce în special ruperea …

Mai mult »

E oficial: Virusul Zika se transmite pe cale sexuala

In SUA s-a confirmat un caz de transmitere a virusului Zika, pe cale sexuala, de la om la om si nu prin intepatura unui tantar, ca pana acum. Este vorba despre un barbat din Dallas, Texas, care ar fi fost infectat in urma unui act sexual, informeaza Centrul pentru Controlul …

Mai mult »

Carmen Brumă dezvăluie reţeta sucului care te ajută să te lași de fumat

Tot mai mulți fumători se gândesc serios să renunțe la acest viciu, mai ales că legea care interzice fumatul în spațiile publice va intra curând în vigoare. Carmen Brumă s-a gândit la aceştia şi le oferă un remediu sănătos care să-i ajute să scape de problemă. Vă prezentăm reţeta: “Este …

Mai mult »