Thursday , June 13 2024

Lucian Harșovschi: Strada Grigore Antipa va fi modernizată și reabilitată în totalitate

Viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harșovschi, a anunțat că strada Grigore Antipa va fi modernizată și reabilitată în totalitate. Lucrările de la strada respectivă, situată în cartierul Burdujeni, zona Cuza Vodă III, prevăd un nou covor asfaltic, refacerea accesului la scările de bloc, precum și a trotuarelor.

„Construim parcări de reședință și curățăm spațiul verde de improvizațiile nedorite”, a declarat Lucian Harșovschi după ce în prealabil efectuase o vizită în împrejurimi și a constatat că sunt astfel de improvizații – „coșmelii”, cum le-a numit chiar el – pe domeniul public.

Referindu-se la aceste improvizații și dând ca exemplu un loc de parcare îngrădit ilegal de un cetățean, Lucian Harșovschi a declarat că nu este în regulă și a cerut desființarea acestora.

În alt caz, acolo unde a găsit de-a lungul unui bloc de locuințe mai multe locuri de parcare de asemenea improvizate pe domeniul public prin turnarea de asfalt sau de beton, Lucian Harșovschi a precizat că se vor purta discuții cu asociația de proprietari și dacă se va dori amenajarea unei parcări va trebui făcută o cerere oficială în acest sens.

În privința unor elemente de mobilier urban precum băncile de la scările de bloc, Lucian Harșovschi a specificat că acolo unde este posibil, vor fi recondiționate. Totodată, el s-a dovedit a fi atent și cu unele lipsuri sau inconveniente de la un loc de joacă din zonă. „Vom avea o lucrare așa cum trebuie, după discuțiile cu asociația de proprietari. Nu ne oprim aici. Continuăm!”, a declarat Lucian Harșovschi. (D. P.)

Vezi si

Peste 30 de gospodării afectate de inundații la Vicovu de Sus. Primarul Vasile Iliuț a intervenit cot la cot cu pompierii pentru evacuarea apei din curțile localnicilor

Ploile torențiale căzute marți după-amiază au afectat peste 30 de gospodării de pe raza orașului …