Thursday , June 13 2024

Meci de Liga V-a întrerupt după o încăierare generală între jucători și spectatori

Cazul meciului dintre Polul Nord Brodina și Unirea Salcea va ajunge miercuri pe masa Comisiei de Disciplină din cadrul AJF Suceava

Etapa a XVI-a a Ligii a V-a nu a fost lipsită de incidente, meciul din Seria I dintre Polul Nord Brodina și Unirea Salcea, fiind întrerupt în minutul 85, la scorul de 3-2 în favoarea gazdelor, din cauza unor incidente în care au fost implicați jucătorii ambelor echipe și o parte dintre spectatori. După o încăierare generală soldată cu două cartonașe roșii și retragerea oaspeților de teren, centralul Ionuț Tcaciuc a fluierat finalul jocului, cazul urmând să ajungă miercuri pe masa Comisiei de Disciplină din cadrul AJF Suceava.

Releul Mihoveni și-a văzut de fotbal și a urcat pe primul loc în clasamentul Seriei I, după ce a câștigat pe teren propriu, în fața ultimei clasate, Sporting Bunești, cu un categoric scor de 7-1.

 Seria I – Rezultatele etapei a XVI-a:

Releul Mihoveni – Sporting Bunești: 7-1

Sporting Siminicea – Viitorul Vadu Moldovei: 1-1

Viitorul Forăști – Voința Zvoriștea: 2-2

Voința Hânțești – FC Marginea: 4-2

Polul Nord Brodina – Unirea Salcea (întrerupt).

Larix Dornișoara a devenit campioană în Seria a II-a cu două etape înainte de finalul sezonului

Larix Dornișoara a devenit campioană în Seria a II-a a Ligii a V-a cu două etape înainte de finalul sezonului, după ce s-a impus duminică, pe stadionul din Poiana Stampei, în fața celor de la Dream Team Ipotești, cu scorul de 4-2, prin golurile marcate de Darius Mazare (2) și Petrică Străchinariu (2), oaspeții reducând din diferență prin Claudiu David și Claudiu Gulei.

A doua clasată, Juniorul Fălticeni, a câștigat duelul local cu echipa secundă a Şomuzului, cu scorul de 6-0, prin golurile înscrise de Tudor Racocea (2), Ovidiu Cristea (2), Florin Bidan și Narcis Gagiu.

Seria a II-a – Rezultatele etapei a XVI-a:

Bradul Vama – Stejarii Dragomirnei: 3-2

Juniorul Fălticeni – Şomuz II Fălticeni: 6-0

Larix Dornișoara – Dream Team Salcea: 4-2

Avântul Frasin – Vânătorul Dorna Candrenilor: 3-1

Carpatic Suceava – ACS Valea Suhei: 0-4. (D.C.)

Vezi si

Viitorul Liteni și Juniorul Salcea vor anima din nou stadionul Areni cu ocazia finalei Cupei României

Cele două formații își dispută trofeul la nivel județean, vineri, de la ora 18.00 Viitorul …