Friday , May 17 2024

Suceava

Stiri din Suceava

Doi băietani, prinşi cu cuţite asupra lor de jandarmii suceveni

Jandarmii au găsit asupra doi minori, în vârstă de 15 şi 13 ani, două cuţite de 24, respectiv 21 de centimetri, motiv pentru care părinţii lor au fost amendaţi cu câte 200 de lei   Marţi, 10 martie 2015, în jurul orei 17.00, un echipaj de jandarmerie, în timp ce …

Mai mult »

Traficanţii de minore de la Centrul de Plasament Speranţa şi-au aflat pedepsele definitive

Curtea de Apel Suceava i-a condamnat definitiv pe Ttefan Policiuc, Alexandra Policiuc şi Cristian Irimciuc la pedepse cuprinse între doi ani şi 10 luni şi cinci ani de închisoare pentru trafic de persoane. Doar Daniela Policiuc a scăpat cu doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare. Familia Policiuc …

Mai mult »

10 ani de închisoare pentru individul care l-a îînjunghiat mortal pe concubinul surorii sale

Tribunalul Suceava l-a condamnat ieri pe inculpatul Stelică Cozmici, de 30 de ani, din comuna Moldova Suliţa, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Botoşani, la 10 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor. Inculpatul trebuie să plătească părţii civile Maria Mehno suma de 8.700 de …

Mai mult »

Un sucevean condamnat în Belgia la şapte ani de închisoare pentru viol a fost prins la Moara

Curtea de Apel Suceava a admis cererea de executare a mandatului european de arestare emis pe 19 ianuarie 2015 de către Parchetul Procurorului Regelui din Bruxelles – Belgia pe numele lui Marian Muraru, de 26 de ani, din comuna Buneşti. Acesta a fost găsit de poliţiştii suceveni pe raza comunei …

Mai mult »

In tot judeţul nu se găseşte un laborator care să facă analize în caz de poluare

Protestul celor 350 de oameni intoxicaţi de fabrica de ars cauciucuri din Slobozia, blocat din lipsă de laboratoare pentru analiza noxelor. O decizie finală privind noxele eliberate prin coşul de evacuare a fumului de la fabrica de reprocesare a cauciucurilor uzate nu se poate lua fără o analiză chimică a …

Mai mult »

Laboratoarele de analize medicale din judeţ au epuizat deja 80% din fondurile pentru luna martie

Laboratorul Biotest a primit de la CAS 37.093 de lei, dar mai are doar 7.250 de lei u de fonduri insuficiente a beneficiat şi laboratorul sucevean SYNEVO. Aici a ajuns pe data de 1 martie suma de 65.721 de lei, dar până la sfârşitul lunii mai este disponibilă doar suma …

Mai mult »

Primarul Lungu, nemulţumit de modul în care evoluează lucrările la sala de sport de la “Stefan”

Intr-o singură săptămână, competiţia între cele două şantiere finanţate european, pentru construcţia de săli de sport, prefigurează deja un premiant şi un corigent. Dacă la Liceul cu Program Sportiv, SUCT face treabă, la Colegiul Naţional “Stefan cel Mare”, cei de la Civica s-au culcat pe-o ureche. La comandamentul de ieri …

Mai mult »

Spitalul Judeţean nu a cheltuit banii pentru programul de transplant deoarece nu a fost găsit niciun donator

Cadrele medicale sucevene nu au identificat niciun potenţial donator de la începutul acestui an u în cursul anului trecut au fost cinci potenţiali donatori. La un singur caz a avut loc şi prelevarea de organe Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sfântul Ioan cel Nou”, a primit la începutul anului din partea …

Mai mult »