Wednesday , June 19 2024

Protest spontan la Agenția pentru Protecția Mediului Suceava, împotriva discriminării salariale

Salariații din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Suceava  au întrerupt activitatea, joi, 16 mai 2024, la ora 10, și au protestat împotriva discriminării salariale datorată tergiversării în Camera Deputaților a adoptării proiectului de lege PL-x nr. 67/2024, privind aprobarea OUG 128/2023 pentru unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din învățământ și alte sectoare de activitate bugetară.

În decembrie 2023, prin adoptarea Ordonanței de Urgență nr. 128/2023, s-a urmărit alinierea salarizării personalului din mai multe sectoare de activitate bugetară la nivel central, pentru a elimina discrepanțele salariale dintre funcțiile din administrația publică centrală și cele din unitățile teritoriale. Totuși, sectorul de activitate bugetară care vizează domeniul protecției mediului nu a fost inclus în această reglementare, se arată țntr-un comunicat transmis de salariații APM Suceava.

Conform prevederilor HG nr. 1000/2012 și a atribuțiilor stabilite de aceasta, Agenția Națională pentru Protecția Mediului  și Agențiile județene pentru Protecția Mediului au aceleași funcții și atribuții în implementarea politicilor și legislației în domeniul protecției mediului, la nivel național și județean.

Pentru corectarea discriminării, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a depus la Senat un amendament la proiectul de lege de aprobare a OUG 128. În data de 19.02.2024, Senatul a adoptat proiectul, inclusiv cu amendamentul pentru alinierea salariilor din agențiile județene la nivelul celei naționale.

“Proiectul adoptat de Senat a fost înregistrat la Camera Deputaților sub nr. Pl-x.67/2024. În prezent acesta a primit majoritatea avizelor, ultimul ar fi trebuit obținut marți, 23 aprilie de la Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, dar nu a fost întrunit cvorumul. A fost repus pe ordinea de zi din 14 mai 2024, iar nu a fost cvorum!!!

Menționăm că termenul pentru depunerea raportului (19.03.2024) a fost depășit, iar neadoptarea sau întârzierea adoptării acestui proiect de lege întărește nedreptatea și discriminarea angajaților Agențiilor județene pentru Protecția Mediului, având în vedere faptul că majoritatea funcționarilor publici ai altor instituții din teritoriu beneficiază de salariile mărite, începând cu 1 ianuarie 2024.

Dorim să fie luată în considerare această problemă și să se  acorde atenția cuvenită rezolvării acestei situații inechitabile care afectează angajații din Agențiile județene pentru Protecția Mediului”, au transmis salariații Agenției pentru Protecția Mediului Suceava.

Vezi si

Lucrările de asfaltare pe străzile Tipografiei și Leca Morariu vor fi finalizate până pe 15 iulie

Asfaltarea continuă pe mai multe străzi din municipiul Suceava, mai ales că odată cu finalizarea …