Sunday , May 19 2024

Economic

Stiri din domeniul Economic

Ministrul de Finanţe: Vrem să reducem TVA la 19% de la 1 ianuarie sau contribuţiile sociale cu 5%

Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a declarat la finalul şedinţei BPN al PNL, că începând de la 1 ianuarie 2014 are în vedere reducerea TVA la 19% sau reducerea contribuţiilor sociale cu 5%, însă decizia pentru una sau alta dintre măsuri va fi luată în partea a doua a anului în …

Mai mult »

Pariul lui Soros: A vandut actiuni Apple si a cumparat titluri Google

Fondul de investiţii al miliardarului american George Soros şi-a redus în primul trimestru de aproape şase ori participaţia deţinută la Apple, în timp ce a cumpărat titluri la rivalul Google, potrivit Bloomberg, citat de Mediafax. Fondul de investiţii al miliardarului american George Soros şi-a redus în primul trimestru de aproape …

Mai mult »

Privatizarea CFR Marfa a esuat

Niciunul dintre cei trei investitori care au depus documentaţia de participare nu s-a precalificat pentru etapa următoare în cadrul procesului de privatizare a companiei CFR Marfă, în urma verificării şi analizării documentelor. Documentaţia de participare pentru precalificarea la privatizarea CFR Marfă a fost depusă de compania americană OmniTRAX, Grup Feroviar …

Mai mult »

Cifre ingrijoratoare: A doua mare economie a UE intră în recesiune, Germania scapă la limită

Franţa, a doua mare economie europeană, a intrat în recesiune pentru a treia oară în ultimii patru ani, cu o contracţie de 0,2% în primul trimestru, în timp ce Germania, ţara europeană cu cel mai ridicat PIB, a evitat la limită recesiunea, cu un avans de doar 0,1% în primele …

Mai mult »

Economia a crescut în trimestrul I cu 0,5% peste trimestrul anterior şi cu 2,1% faţă de trimestrul I 2012

Produsul intern brut în primul trimestru al acestui an a crescut, în termeni reali, cu 0,5% comparativ cu trimestrul IV din 2012, iar faţă de primele trei luni ale anului trecut s-a majorat cu 2,1% pe seria brută, a anunţat miercuri Institutul Naţional de Statistică (INS). Conform primelor estimări, Produsul …

Mai mult »

Cine vrea să cumpere CFR Marfă

Trei entități s-au arătat interesate să cumpere CFR Marfă, “perla coroanei” din Căile Ferate Române, o companie cu un venit uriaș, dar totuși prăbușită financiar sub administrarea statului român, scrie obiectiv.info. Este vorba despre americanii de la OmniTRAX, reprezentați de Philip Bloom, Transferoviar Grup, deținută de Călin Mitică, venită în …

Mai mult »

Monedele de 1 şi 2 eurocenţi au cauzat pierderi de 1,4 miliarde de euro şi ar putea fi retrase

Monedele de 1 şi 2 eurocenţi ar putea fi retrase din circulaţie, din cauza costurilor de producţie mai mari decât valoarea, care au cauzat pierderi de 1,4 miliarde de euro începând din 2002, potrivit unui set de propuneri ale Comisiei Europene (CE), care include mai multe variante, potrivit Mediafax. Monedele …

Mai mult »

Economist al Băncii Mondiale: România poate deveni EXPORTATOR de energie

România ar putea deveni, pe termen lung, un exportator de energie, însă este prioritar să alinieze preţurile la cele europene pentru a stimula investiţiile şi eficienţa energetică, a declarat marţi Cătălin Păuna, economist senior al reprezentanţei Băncii Mondiale (BM) în România. “Referitor la exportul de energie, pe termen lung, având …

Mai mult »

OMV, în mijlocul unui scandal de evaziune fiscală

Inspectorii ANAF spun că OMV Petrom ar fi dedus în mai 2009 în mod fraudulos TVA în valoare de peste 228 milioane de lei, fără a avea la bază documente justificative, relatează Realitatea TV. De presiunile exercitate de OMV Petrom ar putea fi legată chiar şi demiterea fostului şef al …

Mai mult »

Impozitul forfetar ar putea intra în vigoare de la 1 iulie

Guvernul vrea să introducă impozitul forfetar de la 1 iulie. Astfel, pensiunile, hotelurile, restaurantele, toate fast-food-urile, cât şi saloanele de înfrumuseţare vor fi impozitate diferenţiat, în funcţie de domeniul de activitate. Nici cafenelele şi service-urile auto nu vor scăpa de noul mod de impozitare. Noua metodă de impozitare a comercianţilor …

Mai mult »