Friday , April 26 2024

Economic

Stiri din domeniul Economic

FMI cere tarilor bogate sa o lase mai moale cu austeritatea

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a cerut marţi unor ţări cum ar fi SUA şi Marea Britanie să îşi încetinească ritmul măsurilor de austeritate, în încercarea de a păstra pe drumul cel bun o redresare globală fragilă, relatează publicaţia americană Wall Street Journal. În raportul său semestrial privind creşterea economică, Fondul …

Mai mult »

Combinatul Mechel Câmpia Turzii a intrat în insolventa

Tribunalul Comercial Cluj a aprobat, miercuri, intrarea în insolvenţă a combinatului Mechel Câmpia Turzii şi a numit un administrator judiciar care va analiza dacă societatea se va reorganiza sau va intra în faliment. Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Comercial Cluj, Flaviu Moţu, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că solicitarea de …

Mai mult »

Statul a vândut integral pachetul de 15% din Transgaz, pentru 72 milioane euro

Statul a transferat întreg pachetul de 15% din acţiunile Transgaz (TGN) scos la vânzare prin ofertă secundară pe Bursă, obţinând 72 milioane de euro, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă la BVB, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă. “Preţul la care s-a adjudecat este de 179 lei pe acţiune, …

Mai mult »

Investitorii sunt dezamăgiţi de rezultatele exploatării gazului de şist în Europa

Deşi nu s-a dat încă verdictul în privinţa replicării revoluţiei americane a gazelor de şist în Europa, primii investitori care s-au ocupat de exploatarea gazului de şist european sunt dezamăgiţi, relatează Financial Times (FT). Companiile San Leon Energy şi Aurelian Oil & Gas au fuzionat recent, pentru a-şi păstra banii, …

Mai mult »

Cat munceste un roman pentru a-si plati o bere. Media europeana: 5 minute de munca pentru o halba

Un român trebuie să muncească 24,5 minute pentru a putea plăti o bere, iar un german doar 3,7 minute, media europeană fiind de cinci minute, potrivit asociaţiei Berarii României. Cu toate că muncesc mult peste media europeană pentru a-şi putea plăti berea, românii sunt printre primii pe continent la consum. …

Mai mult »

Negocierile pentru creşterile salariale s-au încheiat la DACIA. Ce au obţinut angajaţii

Negocierile între conducerea Dacia și Sindicatul Autoturisme Dacia s-au încheiat, potrivit unui comunicat al companiei. În cadrul şedinţei finale de negociere, părţile au convenit creşteri salariale, care vor fi acordate din luna mai și care, pentru perimetrul platformei reprezintă o creștere a masei salariale cu 6%. În plus, toți angajaţii …

Mai mult »

Ponta: Au fost achitate restanţele la Oltchim, dar este o excepţie, nu poţi să plăteşti fără muncă

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a anunţat Guvernul că restanţele salariale au fost achitate muncitorilor la Oltchim şi că este asigurat şi fondul de salarii pe aprilie. Premierul Ponta a precizat că este vorba de o excepţie, deoarece nu pot fi plătite salarii pentru perioade fără muncă. “Erau restanţe adunate în …

Mai mult »

Cum arată noua variantă indiană a Loganului “de Mioveni”

Mahindra, producătorul auto indian, pregăteşte noul Verito hatchback, varianta indiană a Loganului “de Mioveni”, scrie autoevolution.com. Noul hatchback Verito ar putea fi comercializat la sfârşitul acestui an, la un preţ de 600.000 de rupii, echivalentul a 8.300 de euro. Oficialii Mahindra nu au oferit prea multe detalii despre noul hatchback …

Mai mult »

Consilier Merkel: Ajutorul financiar al zonei euro trebuie condiţionat de taxe pe activele bogaţilor

Taxarea depozitelor bancare nu este modul potrivit de a finanţa programele de ajutor pentru ţările cu probleme din zona euro, find necesară o taxă pe proprietăţi şi alte active ale bogaţilor, a declarat Peter Bofinger, membru în consiliul de experţi economici ai cancelarului Germaniei, Angela Merkel, potrivit Mediafax. Taxarea depozitelor …

Mai mult »

Mercedes ar putea deschide o fabrică de piese auto în România

Compania germană Daimler, care deţine automobilele marca Mercedes Benz, ar putea deschide o fabrică de componente auto în România, potrivit unor surse din piaţă, potrivit ZF. Premierul Victor Ponta a anunţat la finele lunii trecute că a aprobat un memorandum de înţelegere cu „una dintre cele mai mari şi mai …

Mai mult »