Tuesday , May 21 2024

Moment penibil pentru Ion Tiriac la Madrid. Federer a castigat turneul si a trecut pe pozitia a doua ATP

Ion Ţiriac, deţinătorul turneului Masters 1000 de la Madrid, a trăit o adevărată dramă la festivitatea de premiere a finalei masculine, câştigată de Roger Federer în faţa lui Tomas Berdych, fiind fluierat copios de spectatorii prezenţi în tribune.

Ion Ţiriac a fost contestat de spectatori încă de la anunţarea personalităţilor care urma să participe la festivitatea de premiere. Miliardarul român a fost fluierat copios şi în momentul în care i.a felicitat pe cei doi finalişti.

“Îi felicit pe cei doi finalişti pentru săptămâna foarte bună pe care au avut-o aici şi îi invit să se întoarcă anul următor”, a declarat Ion Ţiriac în fluieraturile spectatorilor.

Ostilitatea celor prezenţi în tribune a fost cauzată de scandalul imens al zgurii albastre, impusă de Ion Ţiriac, care a stârnit proteste violente ale celor mai buni jucători, în frunte cu Novak Djokovic, Rafael Nadal şi Roger Federer.

Turneul de la Madrid s-a încheiat duminică. Titlurile la probele de simplu au fost cucerite de Roger Federer (masculin) şi Serena Williams (feminin). Federer a trecut, dupa aceasta finala, pe pozitia a doua, devansandu-l pe Rafael Nadal.

Vezi si

FC Şoimii Gura Humorului a devenit campioană județeană la categoria U17

FC Şoimii Gura Humorului a devenit campioană județeană la categoria juniori sub 17 ani. Echipa …