Tuesday , June 25 2024

Studentă a Facultății de Litere și Științe ale Comunicării de la USV, premiul I la un concurs de traduceri

Luni, 13 mai a.c., Facultatea de Litere a Universității din Craiova, în parteneriat cu Institutul Cervantes din București, Institutul Francez din București și Institutul Italian de Cultură din București, prin programul finanțat de Ministerul Educației Naționale, a organizat cea de-a VI-a ediție a Concursului național de Traducere între limbile romanice (franceză, italiană, română, spaniolă) şi latină, dedicat Zilei Latinității.

La finalul concursului, Ruth Naomi Lupu (foto), studentă în anul al III-lea la specializarea Limba și literatura engleză – Limba și literatura spaniolă, din cadrul Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, coordonată de lect.univ.dr. Alina-Viorela Prelipcean, a obținut Premiul I pentru traducerea în limba spaniolă a unui fragment din Nicolae Prelipceanu, De ce scriu oamenii?, ”Ramuri”.

La ediția de anul acesta a concursului au participat 53 de studenți, reprezentând 8 centre universitare din țară. (O.N.)

Vezi si

De o săptămână, pagina de facebook a Mănăstirii Dragomirna este ținta unui atac al unor hackeri

Contul de facebook al Mănăstirii Dragomirna  a fost spart de hackeri care au pus în …