Friday , April 26 2024

Tag Archives: demisie

Deputaţii PDL vor demisia lui Funeriu

Parlamentarii democrat-liberali i-au cerut premierului Emil Boc să-l schimbe din funcţie pe ministrul Educaţiei pentru ca Guvernul trebuie să repare acum oalele sparte de Daniel Funeriu. Furioşi că partidul şi-a şifonat din nou imaginea fiind nevoit să susţină proiectul Executivului prin care salariile profesorilor vor fi uniformizate, aleşii PDL au …

Mai mult »

FSLI cere demisia lui Boc şi a lui Funeriu, după decizia privind plafonarea salariilor profesorilor

FSLI susţine, în urma deciziei privind plafonarea salariilor cadrelor didactice, că se va adresa forurilor internaţionale şi cere demisia premierului Emil Boc şi a ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, “pentru iresponsabilitatea de care dau dovadă”. Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) consideră că decizia coaliţiei de guvernare potrivit căreia salariile personalului …

Mai mult »

Guvernul sirian şi-a prezentat demisia

Guvernul sirian condus din 2003 de premierul Mohammad Naji Otri şi-a prezentat marţi demisia şefului statului, Bashar al-Assad, care a acceptat-o, a anunţat televiziunea publică. “Preşedintele Assad a acceptat demisia Guvernului”, a afirmat televiziunea. Noul Guvern, a cărui componenţă urmează să fie cunoscută până la sfârşitul săptămânii, va avea ca …

Mai mult »

Răzvan Lucescu: Nu plec atâta timp cât sunt şanse de calificare

Selecţionerul Răzvan Lucescu a declarat, luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Bacău, că nu va renunţa la conducerea tehnică a primei reprezentative atâta timp cât mai sunt şanse de calificare la turneul final al Euro-2012. “Nu este vorba despre demisia mea, nu este vorba despre un om, este vorba …

Mai mult »

Adrian Severin a demisionat din PSD

Europarlamentarul Adrian Severin a anunţat, luni, în şedinţa Biroului Executiv al organizaţiei PSD Bucureşti, că demisionează din PSD. Severin a făcut apel la spiritul de solidaritate al PSD Bucureşti, vorbind despre “datoria sfântă” de a fi alături de colegii aflaţi în situaţii similare cu a lui. El a sugerat că …

Mai mult »

Nicolas Sarkozy şi David Cameron îi cer liderului libian să renunţe la putere “imediat”

Nicolas Sarkozy şi David Cameron afirmă că Muammar “Kadhafi trebuie să plece imediat” şi le cer susţinătorilor lui să “îl părăsească înainte de a nu fi prea târziu”, într-o declaraţie comună publicată luni, cu o zi înainte de reuniunea “grupului de contact” privind Libia. Preşedintele francez şi premierul britanic cer, …

Mai mult »

Ponta solicită demisia lui Severin din Parlamentul European şi din PSD

Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat că Adrian Severin trebuie să-şi dea demisia din Parlamentul European, dar şi din PSD. În cazul în care europarlamentarul nu va demisiona, Ponta a anunţat că va demara demersurile pentru excluderea din partid. Adrian Severin refuză să demisioneze din PSD şi din Parlamentul European …

Mai mult »

Eurodeputatul austriac Strasser demisionează în urma dezvăluirilor din Sunday Times

Trei deputaţi europeni şi foşti miniştri – un român, un sloven şi un austriac – s-au declarat dispuşi să îşi “vândă serviciile” pentru sume de până la 100.000 de euro unor jurnalişti de la cotidianul britanic The Sunday Times care s-au pretins a fi lobbyişti, relatează AFP. În urma dezvăluirilor …

Mai mult »

Fotomac: Hagi şi-a dat demisia de la Galatasaray

Aventura lui Gică Hagi la Galatasaray s-a terminat. Antrenorul român va pleca după derby-ul cu Fenerbahce, potrivit ziare.com. “Regele” şi-a dat demisia după meciul pierdut dramatic săptămâna trecută cu Ankaragucu, dar l-a rugat pe preşedintele grupării de pe malul Bosforului, Adnan Polat, să-i permită să mai antreneze echipa şi în …

Mai mult »