Saturday , May 4 2024

Garajele de lângă Primăria Suceava vor fi demolate până după Paști, iar în doi ani se va face o parcare supraterană cu 307 locuri

Evacuarea celor 59 de garaje de pe strada Ştefan Tomșa s-a finalizat și ieri a început demolarea acestora. După cum a declarat viceprimarul Lucian Harșovschi – prezent ieri dimineață la demararea lucrărilor de demolare – acestea ar urma să fie finalizate într-un interval de circa trei-patru săptămâni. Ulterior, în locația respectivă (strada Ştefan Tomșa, în apropierea intersecției cu str. Alexandru cel Bun) urmează că fie construită prima parcare supraterană din Suceava, pe 5 niveluri, cu un regim de înălțime D+P+3E și cu terasă circulabilă amenajată, cu aproximativ 307 locuri de parcare

În câteva săptămâni se termină demolarea garajelor din spatele Primăriei municipiului Suceava. De altfel, evacuarea celor peste 50 de garaje s-a finalizat și ieri a început demolarea acestora, lucrările  urmând a fi realizate în câteva săptămâni.

Valoarea exproprierii celor 59 de garaje edificate pe terenurile proprietăți private în suprafață de 4512 mp a fost de 1.271.000 lei, respectiv 258.000 euro. Valoarea contractuală a demolării este de 361.000 de lei.

După cum a declarat viceprimarul Lucian Harșovschi – prezent miercuri dimineață pe str. Ştefan Tomșa unde a au început lucrările pentru demolarea garajelor și unde a organizat o conferință de presă – ar fi vorba de finalizarea într-un interval de circa trei-patru săptămâni, în orice caz, după Paști. Iar după finalizare încep celelalte demersuri pentru ca să aibă Suceava o mare parcare lângă Primărie.

În locația respectivă (strada Ştefan Tomșa, în apropierea intersecției cu str. Alexandru cel Bun) urmează că fie construită prima parcare supraterană multietajată pe 5 niveluri, cu un regim de înălțime D^P^3E și cu terasă circulabilă amenajată. De altfel, în ceea ce privește accesul auto și pie­-tonal, precum și cel al utilajelor pentru stingerea incendiilor la viitoarea parcare supraterană, acesta se va realiza atât din strada Alexandru cel Bun cât și din strada Ştefan Tomșa. Construcția va avea o structură pe cadre din beton armat cu deschideri variabile. Parcarea va asigura un număr de aproximativ 307 locuri de parcare pentru autoturisme (număr rezultat la etapa studiului de fezabilitate), cu amenajarea accesului și racordarea la rețeaua stradală existentă conform normativelor în vigoare.

Clădirea va fi dotată cu tehnologie de înaltă calitate în privința aparaturii electrice pentru a fi îndeplinite standar­dele de calitate și legile în vigoare. Spre clădirile adiacente se va avea în vedere amplasarea unui zid antifoc pentru protejarea construcțiilor. Suprafața construită este de 2.242 mp, iar suprafața desfășurată este de 11.128,45 mp. Construcția va fi dotată cu rigole de scurgere a apelor pluviale, iluminat exterior, amenajare spații verzi și bariere electromecanice rapide de intrare-ieșire la nivelul parterului. Proiectul prevede și amenajarea și dotarea cu 54 de stații de încărcare pentru mașinile hibride, electrice; realizarea unui spațiu pentru parcarea bicicletelor; amenajarea unor platforme betonate pentru colectarea deșeurilor; amenajarea terasei clădirii pentru activități fizice în aer liber; montarea camerelor de suprave­ghere care să acopere în totalitate suprafața construită.

Durata de realizare a parcării supraterane este de 24 luni, iar valoarea totală a acesteia este de aproape 40 de milioane de lei. Este însă posibil ca să dureze ceva mai mult de doi ani, în funcție și de durata licitației și a eventualelor contestații, însă acest lucru este mai degrabă o speculație – bazată totuși pe un număr considerabil de cazuri de acest gen.

Viceprimarul Sucevei a arătat că la demisol vor fi 53 de locuri de parcare (41 locuri convenționale, 7 locuri pentru vehicule electrice, 5 locuri destinate persoanelor cu di­-zabilități), cu  o suprafață construită de  2242.00 mp și suprafață utilă de 1874.00 mp, la parter vor fi 56 de locuri de parcare (42 locuri convenționale, 2 locuri pentru vehicule electrice, 12 locuri destinate persoanelor cu dizabilități), la primele două etaje vor fi câte 65 de locuri de parcare (50 locuri convenționale, 15 locuri pentru vehicule electrice), iar la etajul trei alte 68 de locuri de parcare (53 locuri convenționale, 15 locuri pentru vehicule electrice).

Demisolul va asigura circulația în lungul străzii Ştefan Tomșa și tot aici, se vor amplasa spațiile administrative și tehnice necesare funcționării parcării.

La parter se va realiza accesul pietonal care se va situa la o cotă apropiată de cea a străzii Alexandru cel Bun. Nivelul parterului va asigura spații destinate accesului și grupurilor sanitare. În schimb, terasa va fi destinată activităților în aer liber și va fi prevăzută cu bănci, aparate de sport în aer liber, locuri de joacă și spații plantate cu gazon, arbuști și plante ornamentale și va avea o suprafață construită 121.15 de mp o suprafață utilă acoperită de 45.50 mp, o suprafață spații promenadă de 1.842 mp, și spații verzi amenajate pe 405 mp. Terasa va fi destinată activităților în aer liber și va fi prevăzută cu bănci, aparate de sport în aer liber, locuri de joacă și spații plantate cu gazon, arbuști și plante ornamentale. Pe fațadele clădirii se vor amplasa elemente decorative sau plante decorative care să se încadreze în planul urbanistic zonal și cu arhitectura construcțiilor adiacente. (Dan PRICOPE)

 

 

Vezi si

Candidatura lui Neculai Miron (AUR) la președinția CJ Suceava, respinsă și de Tribunal

Tribunalul Suceava a respins vineri, 3 mai, contestația depusă de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor …