Tuesday , May 21 2024

Veste bună pentru  peste un milion de români din Spania. Ar putea obţine cetăţenia spaniolă fără să renunţe la cea română

Cei peste un milion de români din Spania ar putea primi în curând o veste mult-aşteptată. Vor putea avea dublă cetăţenie, respectiv vor putea obţine cetăţenia spaniolă fără să renunţe la cea română

 Pedro Sanchez, Prim-ministru al Spaniei (Epoch Times Romania)

Textul acordului dintre cele două ţări a fost deja agreat de ambele părţi, spun surse guvernamentale, potrivit ProTV. Documentul va fi semnat în curând, când premierul spaniol va veni în România. Statutul de cetăţean spaniol aduce, în primul rând, acces pentru români la joburi mai bine plătite, dar şi la funcţii în poliţie, armată sau administraţie.

Acordul care ar urma să fie semnat în primele luni din acest an prevede că românii plecaţi în Spania vor putea solicita cetăţenia spaniolă şi să o păstreze pe cea română. În prezent, ei trebuie să renunţe la cetăţenia română ca să o obţină pe cea a statului iberic.

Textul acordului între cele două ţări este finalizat şi agreat, iar documentul ar urma să fie parafat cu ocazia vizitei premierului spaniol Pedro Sanchez în ţara noastră. Practic, România ar fi a treia ţară cu care Spania are un astfel de acord de dublă cetăţenie, celelalte două fiind cu Portugalia şi Franţa. De altfel, în toamna lui 2022, premierul spaniol Pedro Sanchez anunţa că a fost creat un grup de lucru care va analiza posibilitatea recunoaşterii dublei cetăţenii, oficialul fiind un susţinător al acestei schimbări.

Vezi si

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, sărbătoriţi astăzi în Biserica Ortodoxă

Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte astazi pe Sfântul Împărat Constantin cel Mare şi pe mama sa, …