Monday , January 30 2023

Europa se va confrunta cu o iarnă grea şi geroasa

Cu o săptămână în urmă, britanicii se bronzau sub un soare dogorâtor, iar la Londra se înregistrau temperaturi de circa 30 de grade Celsius, mai cald chiar decât în Hawaii, potrivit Agerpres.
S-a terminat cu temperaturile ridicate, avertizează meteorologii care anunţă că până la sfârşitul acestei săptămâni în multe regiuni ale Marii Britanii temperatura va scădea pe timpul nopţii până la minus trei grade. Cu câteva zile în urmă, în nordul Scoţiei a căzut prima ninsoare din acest an.
În general, în Europa se aşteaptă o iarnă destul de friguroasă, mai spun ei, indicând că în afară de analizele asupra modificărilor de temperatură şi de intensitate a curenţilor în Oceanul Atlantic au mai luat în considerare şi aşa-numitul ‘efect La Nina’. Acesta determină în mare măsură caracterul iernilor în Europa, consideră experţii.
În plus, afirmă oamenii de ştiinţă, de capriciile vremii este responsabil într-o oarecare măsură şi Soarele. În ultimul timp, acesta – aflându-se într-o activitate de intensitate redusă din cel de-al 11-lea ciclu – a emis mai puţine raze ultraviolete. Ca urmare, pe Pământ, în unele locuri a fost neobişnuit de cald, în timp ce în alte zone însă s-au înregistrat temperaturi sub cele normale în această perioadă.
Mai mult, experţii spun că şi circulaţia maselor de aer în atmosferă s-a încetinit în ultimul timp, ceea ce i-a determinat pe unii dintre ei să presupună că Europa ‘ar putea să intre într-o nouă mică eră glacială când se aşteaptă o scădere semnificativă a temperaturii medii a aerului’.
Acest fenomen s-a întâmplat acum 300 de ani în Europa, când ierni friguroase s-au înregistrat de-a lungul mai multor decenii, avertizează meteorologii britanici, care au pus la dispoziţia guvernului lor prognozele lor cu privire la iarna care se aşteaptă.

Vezi si

Ministrul Rafila: Numărul cazurilor de gripă e în scădere. Epidemia s-ar putea sfârși în 2 săptămâni

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, duminică seară, că numărul cazurilor de gripă şi viroză …

One comment

  1. Foarte interesant…Avem prognoza anului trecut…Deci…anul trecut vom avea cea mai grea iarna…Penibil!!!