Saturday , April 27 2024

Trei din zece europeni consideră că se află într-o situație precară. 38% nu mănâncă trei mese pe zi, 46% nu-și mai încălzesc locuințele

Trei europeni din zece declară că se află într-o situație financiară precară, ceea ce îi face să renunțe la unele necesități de bază, precum a mânca atunci când le este foame sau a-și încălzi locuința, relevă un barometru publicat miercuri în Franța, transmite AFP.


Mai precis, în această situație se declară 49% dintre greci, 22% dintre francezi sau 18% dintre germani, potrivit studiului realizat de institutul Ipsos, la inițiativa asociației Secours Populaire, pe un eșantion de 10.000 de persoane adulte, în zece țări: Franța, Germania, Grecia, Italia, Marea Britanie, Republica Moldova, Polonia, Portugalia, România și Serbia.
‘Exercitarea unei activități profesionale nu garantează o situație financiară confortabilă’, arată sondajul, din care reiese că peste o treime dintre persoanele active intervievate (36%) nu reușesc să facă față tuturor cheltuielilor.
Din cauza ‘situației financiare dificile’, 62% dintre europeni și-au restrâns deja deplasările, iar 46% au renunțat să își mai încălzească locuințele, în ciuda frigului. Cifrele sunt similare celor de anul trecut, când sondajul a fost realizat însă doar în șase țări: Franța, Germania, Grecia, Italia, Marea Britanie și Polonia.
‘Din cauza scăderii puterii lor de cumpărare, peste o treime dintre europeni își restrâng în mod regulat cantitățile de hrană pe care le consumă’, indică studiul din 2023. Astfel, 38% dintre intervievați nu mănâncă trei mese pe zi, 39% renunță să cumpere carne și 10% apelează la ONG-uri pentru a se hrăni.
Anul trecut, 29% spuneau că li se întâmplă să sară peste o masă atunci când le este foame.
Situația s-a ‘ameliorat ușor’ în comparație cu anul trecut în țările care au fost cele mai afectate de inflație, precum Grecia, dar rămâne ‘foarte preocupantă’ în toate țările incluse în anchetă, avertizează asociația Secours Populaire.
‘În Franța, precaritatea este în creștere. Toate categoriile vin la noi: studenți, mame singure, persoane tinere active’, dar în ‘acest an am văzut revenind’ o categorie întâlnită în timpul crizei sanitare, și anume ‘persoane care se descurcau până acum cu venituri mici, care nu aveau slujbe cu normă întreagă’, a declarat pentru AFP secretara națională a asociației, Houria Tareb.
În acest context, ONG-urile care luptă împotriva sărăciei se confruntă cu un aflux de cereri de ajutor, căruia îi fac cu greu față.
Sondajul a fost realizat online între 7 și 27 iunie pe un eșantion de 10.000 de persoane reprezentativ pentru populația de 18 ani și peste din cele zece state (eșantion de 1.000 de persoane din fiecare țară, potrivit metodei cotelor). (Agerpres)

Vezi si

Varșovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbații de vârsta mobilizării

Ministrul apărării polonez Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a anunțat că țara sa este pregătită să ajute Ucraina …