Monday , May 20 2024

Actualitate

Ultimele stiri din actualitatea interna si externa

Pe langa cei trei copii, Adrian Păunescu ar avea si fete gemene

Prima soţie a poetului, Constanţa Buzea, face această dezvăluire într-un jurnal publicat în 2009. În cazul în care dezvăluirile sunt autentice, nu este exclus să asistăm la o bătaie pe averea poetului, estimată la aproape 4 milioane de euro. Constanţa Buzea, prima soţie a lui Adrian Păunescu, dezvăluie in jurnalul …

Mai mult »

Băsescu vrea să adreseze Parlamentului un mesaj pe probleme de politică internă

Preşedintele Traian Băsescu a trimis o scrisoare conducerilor celor două Camere ale Parlamentului în care menţionează că doreşte să adreseze un mesaj Legislativului pe probleme de politică internă, solicitând ca o şedinţă a plenului reunit să fie stabilită cât mai rapid, chiar şi marţi. Informaţia a fost confirmată pentru MEDIAFAX …

Mai mult »

Acordul româno-moldovean privind frontiera, semnat după ani de negocieri şi dispute

Acordul de frontieră dintre România şi Republica Moldova, semnat luni după-amiază, a fost, în ultimii ani, un subiect de negocieri între cele două state, dar şi de dispute, fiind unul dintre motivele de acuze reciproce între politicienii aflaţi la conducere la Bucureşti şi Chişinău. Cele două părţi s-au angajat, în …

Mai mult »

Ultimele ganduri ale poetului Adrian Paunescu

Şeful Clinicii de Chirurgie Generală a Spitalului de Urgenţă Floreasca, Mircea Beuran, a povestit pentru Agerpres ultimele discuţii cu poetul Adrian Păunescu. În ultimele zile când se afla în spital, poetul Adrian Păunescu realiza că e mai bine decât atunci când s-a internat, dar tot timpul se gândea că se …

Mai mult »

Adrian Paunescu a fost înmormântat cu onoruri militare, în aplauzele a mii de oameni

Adrian P\unescu a fost înmormântat cu onoruri militare, duminic\ dup\ amiaz\, pe Aleea Scriitorilor din cimitirul Bellu din Capital\, în prezen]a a mii de oameni, înainte de slujba de înmormântare mai multe personalit\]i sus]inând discursuri în care au evocat personalitatea poetului. La sosirea cortegiului funerar, cimitirul Bellu era arhiplin, câteva …

Mai mult »

Cardul de sanatate, contra cost si cu istoricul medical al pacientului

Cardul na]ional de s\n\tate, document eliberat contra cost, va include pe cip date privind bolile cu risc vital, grupa sanguina [i Rh-ul, statusul asiguratului – s\n\tos sau bolnav cronic – cât [i cel privind donarea de organe, potrivit unui proiect de ordonan]\ de urgen]\ al MS. Potrivit proiectului, cardul na]ional …

Mai mult »

Marko: Cerem PDL solutii pentru deblocarea situatiei si pentru adoptarea Legii educatiei

Liderul UDMR, Marko Bela, a declarat, la Târgu Mure[, dup\ [edin]a Consiliului Permanent, c\ Uniunea a[teapt\ de la PDL, în urm\toarele zile, solu]ii pentru deblocarea situa]iei [i pentru adoptarea Legii educa]iei, men]ionând c\ dac\ legea nu va fi deblocat\ Uniunea nu va putea merge “mai departe”. Liderul UDMR a declarat, …

Mai mult »

Adrian Păunescu va fi înmormântat duminica, pe Aleea Scriitorilor din Cimitirul Bellu

Primarul general al capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, vineri, că poetul Adrian Păunescu va fi înmormântat în Cimitirul Bellu, pe Aleea Scriitorilor. Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Adrian Păunescu a fost adus, cu o maşină, la sediul Uniunii Scriitorilor din România, unde va fi depus pentru ca persoanele interesate …

Mai mult »

Mircea Dinescu: Destinul lui Adrian Păunescu e absolut dramatic. Şi-a subminat destinul de scriitor

Scriitorul Mircea Dinescu a declarat pentru MEDIAFAX că Adrian Păunescu a fost “un personaj complex”, care a avut un destin dramatic, pentru că şi-a subminat destinul de scriitor. “Eu am debutat în ’68, când Adrian Păunescu era marea speranţă a generaţiei de după Nichita Stănescu. În mod curios, el şi-a …

Mai mult »