Monday , May 20 2024

Aproape 300 de diplome emise de colegiul "Alexandru cel Bun" din Gura Humorului vor fi retrase si retipărite

SANYO DIGITAL CAMERA

Situaţia a fost sesizată de cadrele didactice ale Universităţii “Stefan cel Mare” din Suceava la înscrierea unor absolvenţi ai acestui colegiu. Conform ISJ, software-ul de tipărire a diplomelor a generat o eroare, astfel încât notele disiciplinelor la probele scrise de bacalaureat au fost înscrise eronat, neavând înregistrate zecimalele în cifre, ci doar în litere

 
Toate diplomele emise de Colegiul “Alexandru cel Bun” din Gura Humorului, aproape 300, vor fi retrase şi retipărite după ce s-a constatat că din cauza unei erori de soft au fost înscrise date incomplete pe aceste documente, a declarat purtătorul de cuvânt al ISJ Suceava, Laura Hacman.
Hacman a declarat că software-ul de tipărire a diplomelor a generat o eroare, astfel încât notele disiciplinelor la probele scrise de bacalaureat au fost înscrise eronat, neavând înregistrate zecimalele în cifre, ci doar în litere.
“Mediile finale apar corect şi în litere, şi în cifre”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Scolar Judeţean Suceava.
Laura Hacman a precizat că toate cele 282 de diplome sunt în curs de retragere şi vor fi retipărite.
“Absolvenţii se pot înscrie la facultate folosind adeverinţa emisă de unitatea şcolară până la obţinerea noii diplome”, a spus Hacman.
Situaţia a fost sesizată de cadrele didactice ale Universităţii “Stefan cel Mare” din Suceava la înscrierea unor absolvenţi ai acestui colegiu.
Rectorul universităţii sucevene, Valentin Popa, a declarat că au fost depistate patru astfel de diplome, motiv pentru care au fost sesizate conducerea colegiului şi a Inspectoratului Scolar Judeţean Suceava.
“E o anomalie de sistem. Greşeala apare din sistemul informatic care tipăreşte diplomele”, a spus Popa.
El a menţionat că absolvenţii se pot înscrie pe baza adeverinţei eliberate de colegiul din Gura Humorului.

Vezi si

„O comună pusă la patru ace”. Gheorghe Flutur, alături de Nicolae Perju la lansarea candidaturii pentru Primăria Rădășeni

Neculai Perju și-a lansat candidatura la funcția de primar pentru un nou mandat la Rădășeni, …