Sunday , June 16 2024

Sărbătoarea Roadelor a avut loc în acest sfârșit de săptămână la Soloneț

Evenimentul a marcat încheierea Zilelor Culturii Polone din acest an. La cea de-a XII-a ediție a sărbătorii, au susținut spectacole ansamblurile polonezilor „Mala Pojana” din Poiana Micului și „Solonczanka” din Solonețu Nou, precum și  Ansamblul Folcloric de Cântece și Dansuri „Zloty Potok” din Jelna, din regiunea Podkarpacie (Polonia) . Tot în cadrul Zilelor Culturii Polone a avut loc în perioada 7-8 septembrie simpozionul „Legături istorice și culturale polono-române”

 solonet 2

In acest sfârșit de săptămână a avut loc la Soloneț Sărbătoarea Roadelor, care a marcat sfârșitul manifestărilor organizate în cadrul Zilelor Culturii Polone, desfășurate în perioada 7-9 septembrie în județul Suceava.

Sărbătoarea Roadelor a început cu Sf. Liturghie solemnă, cu sfințirea pâinilor și cununilor, precum și cu depunerea de daruri, urmând prezentarea standurilor și spectacolul folcloric. Sf. Liturghie a fost celebrată de ES cardinalul Kazimierz Nycz – ­mi­tropolitul Varșoviei, ES Petru Gherghel – episcop de Iași, Iosif Păuleț – decan de Bucovina, precum și preoți din decanatul de Bucovina și din Polonia. La finalul slujbei s-a transmis mesajul președintelui Republicii Polone, Andrzej Duda, care a felicitat comunitatea poloneză din România pentru că organizează acest gen de eveniment ca semn de mulțumire pentru darurile naturii. De asemenea, în scrisoarea sa acesta și-a exprimat respectul și recunoștința pentru agricultorii polonezi care locuiesc în Bucovina, mulțumindu-le pentru truda, dăruirea și puterea cu care își muncesc pământul.solonet 1

La cea de-a XII-a ediție a sărbătorii, au susținut spectacole ansamblurile polonezilor „Mala Pojana” din Poiana Micului și „Solonczanka” din Solonețu Nou, precum și  Ansamblul Folcloric de Cântece și Dansuri „Zloty Potok” din Jelna, din regiunea Podkarpacie (Polonia).

La eveniment au fost prezenți și reprezentanți ai Guvernului Poloniei: senatorul Maciej Luczak – vicepresedintele Comisiei pentru Problemele Emigrației și Legătura cu Polonezii din Străinătate, senatorul Ryszard Bonislawski – membru al Comisiei pentru Problemele Emigrației și Legătură cu Polonezii din Străinătate, Andrzej Kalinowski – Consulul R.P din București,  delegația din Voievodatul Podkarpacie condusă de Czeslaw Laczak – vicepreședintele Micului Seim (consiliu) al Voievoda­tului Podkarpacie, dar și ES – Cardinalul Kazimierz Nycz – ­Mi­tropolitul Varșoviei, Agnieszka Skieterska – directorului Institutului Polonez din București, Victoria Longher – deputat al Uniunii Polonezilor din România, Ghervazen Longher – ­Preșe­dintele Uniunii Polonezilor din România.solonet 3

Dozynki este o sărbătoare populară legată de obiceiurile de mulțumire pentru încheierea secerișului și a lucrului pe câmp, precum și pentru roadele culese, care provine din tradiția slavă. In mod tradițional, cândva era sărbătorită în prima zi de toamnă. In prezent, în Polonia, Sărbătoarea Roadelor se desfășoară într-una din duminicile din luna septembrie, după încheierea secerișului. Este sărbătoarea agricultorilor care mulțumesc pentru roadele culese și, din fericire, a pierdut caracterul ideologic din perioada comunistă. Inseparabil legate de această sărbătoare sunt Sfintele Liturghii solemne, în timpul cărora se sfințesc pâinea și cununile și se depun daruri. Sărbătoarea Roadelor se încheie cu un festin popular, adeseori cu etalare și degustare de produse, feluri de mâncare, concerte și petrecere populară.

Uniunea Polonezilor din România organizează din 2006 Sărbătoarea Roadelor la nivel național, în cadrul Zilelor Culturii Polone, în Solonețu Nou – localitatea din Bucovina în care trăiesc cei mai mulți polonezi. Această celebrare prilejuiește întâlnirea tuturor comunităților poloneze din România. Fiecare din localitățile în care trăiesc polonezi prezintă standuri colorate, sărbătorești cu roade caracteristice pentru ea, cu produse, dulciuri, mâncăruri. Pe lângă polonezi, se prezintă și alte naționalități „vecine” – români și ucraineni.      simpozion

In cadrul Zilelor Culturii Polone s-a desfășurat, în perioada 7-8 septembrie, și simpozionul „Legături istorice și culturale polono-române”, în cadrul căruia au fost prezentate lucrări științifice privind relațiile româno-polone de-a lungul timpului, din punct de vedere istoric și cultural, dar și privind evoluția comunității poloneze din Bucovina. (Alexandra IONICA)

 

Vezi si

Urmărire prin Putna a unui băiat de 17 ani, fără permis, care plimba o fată de 14 ani cu un scuter neînmatriculat 

Vineri seara, la orele 22.20, pe DN2H de pe raza comunei Putna,  polițiștii au observat …