Thursday , July 18 2024

Peste 1.000 de copii și adulți au participat în municipiul Suceava la ”Caravana Siguranța Auto Copii” (FOTO)

În zilele de 14 și 15 iunie 2024, Fundația Siguranță Auto Copii, împreună cu Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, Club Rotary Suceava, Crucea Roșie Suceava și alți parteneri, au organizat în mai multe locații ”Caravana Siguranța Auto Copii”.

Evenimentele au debutat pe raza comunei Șcheia, în data de 14 iunie 2024, în zona parcării unui hypermarket care are ca obiect principal de activitate comercializarea de jucării pentru copii, polițiștii rutieri oprind în trafic în special vehiculele în care erau transportați copii. Părinții (șoferii) au primit recomandări cu privire la importanța montării dispozitivelor speciale de retenție pentru copii, fiind prezentate totodată și reperele legislative în domeniu.

Specialiștii din cadrul Fundației Siguranță Auto Copii au invitat ulterior părinții să testeze simulatorul auto, iar pe cei mici să vizioneze impactul asupra unui manechin ca urmare a lipsei dispozitivului de retenție.

Ulterior, în cursul zilei de sâmbătă, 15 iunie 2024, între orele 10:30 – 16:30, pe esplanada centrală din fața Casei de Cultură Suceava s-a desfășurat un eveniment amplu, cu participarea tuturor partenerilor de campanie. Motocicletele și autospecialele de poliție au fost prezente la eveniment, fiind explorate cu curiozitate de către cei mici, dar în egală măsură și de către adulți.

Cu echipamente speciale s-au efectuat simulări de impact frontal la o viteză de 13 km/h, testări și instalări scaune auto copii, scenarii de realitate virtuală cu ochelari VR, condiții de percepție vizuală deformată.

Ochelariii VR au prezentat și modificările survenite la nivelul percepției, atenției și reflexelor în cazul consumului de alcool și droguri.

Totodată, specialiștii au prezentat și un curs de sănătate și siguranță a bebelușului și copilului mic, pasager în autoturism, precum și un curs de prim ajutor în caz de accident rutier.

”Interesul celor mici dar și al adulților a fost încurajator, peste 1.000 de persoane participând în cele două zile la activitățile interactive organizate. În cadrul activităților desfășurate, șoferii identificați de polițiști fără centură sau care nu și-au asigurat minorii în dispozitivele speciale au fost sancționați cu măsura avertismentului cu o singură condiție – Să participe la testul și simularea organizate în cadrul campaniei de conștientizare.

Sperăm cu toții că mesajul transmis și senzațiile percepute în cadrul activităților de simulare a impactului să ducă la responsabilizarea suplimentară a șoferilor care să acorde mai multă importanță atât respectării legislației cât și propriei siguranțe”, a  transmis comisarul șef Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt al IPJ Suceava.

Polițiștii reamintesc importanța purtării centurii de siguranță

Centura de siguranța a fost concepută în scopul protecției șoferilor și pasagerilor dintr-un autoturism în caz de impact. Ea îți poate salva viața în caz de accident pentru că:

  • Împiedică impactul cu parbrizul în momentul accidentului.
  • Elimină posibilitatea de a fi aruncat din mașină la impact.
  • Ține șoferul sau pasagerul pe locul lui și previne rănirea altor pasageri prin coliziune.
  • Reduce considerabil riscul vătămării coloanei vertebrale.
  • Funcționează în concordanță cu airbag-ul.

Conform legislației în vigoare, conducătorii auto şi pasagerii dintr-un vehicul sunt obligați  folosească centura de siguranţă în timpul circulaţiei pe drumurile publice, indiferent de locul pe care îl ocupă. Mai mult, șoferii autovehiculelor sunt obligați să informeze toți pasagerii la urcare despre obligativitatea purtării centurii de siguranță.

Nerespectarea obligaţiei conducătorului de autovehicul şi a pasagerilor acestuia de a purta, în timpul deplasării pe drumurile publice, centura sau dispozitivele de siguranţă omologate centurii constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa I de sancţiuni, de până la 495 lei.

Conform comisarului șef Ionuț Epureanu, doar în primele 5 luni ale anului 2024, polițiștii suceveni au aplicat aproape 5.000 de sancțiuni contravenționale pentru nepurtarea centurii de siguranță sau neutilizarea dispozitivelor speciale de retenție pentru copii. Au fost aplicate 4.733 de sancțiuni pentru neportul centurii de către șoferi, 224 sancțiuni pentru neportul centurii de către pasageri și 19 sancțiuni pentru neutilizarea dispozitivelor de retenție pentru copii.

Atenție! Copiii cu vârsta sub 12 ani sau cu înălţimea sub 150 cm trebuie să poarte centuri de siguranţă adaptate greutăţii şi dimensiunilor lor. Aceștia nu pot călători pe scaunul pasagerului din față chiar dacă sunt ţinuţi în braţe de persoane majore, iar copiii cu vârstă mai mică de 3 ani trebuie transportati în dispozitive omologate.

Se interzice transportul animalelor pe locurile din față, chiar dacă acestea sunt ținute în brațe.

Vezi si

Gospodărie din Ipotești, distrusă de un incendiu pornit de la un aragaz nesupravegheat

Joi, în jurul orei 12.30, a fost semnalat un incendiu la o casă de locuit …