Sunday , June 16 2024

Luni debutează ediția din acest an a proiectului “10 pentru folclor”

Proiectul “10 pentru folclor” debutează luni, 20 februarie, în sala de sport a Scolii Gimnaziale Nr. 9  ”Ion Creangă” din Municipiul Suceava. Evenimentul va debuta cu o ceremonie de premiere . Organizatorii vor acorda distinctii artiștilor și primarilor din cele 10 localități în care a fost organizat proiectul anul trecut: respectiv  Suceava, Bosanci, Ber­chisești, Dolhasca, Mănăs­tirea Humorului, Câm­­- pu­lung Moldovenesc, Ser­băuți, Satu Mare, Mălini și Moara.AFIS FOLCLOR feb 2017 facebook

La prima întâlnire – spectacol de la Suceava , cei 10 din acest an: Grigore Gherman – interpret de muzică populară, Andra Matei – interpretă de muzică populară, profesorul Constantin Irimia – reprezentantul Consiliului Județean Suceava, inspectorul de arte Loredana Ceică – reprezentantul Inspectoratului Scolar, poli-instrumentistul Leonard Zamă, realizatorul de emisiuni tv Mihaela Bârsan – inițiatorul proiectului, maestrul coregraf Costinel Leonte, profesorul Giani Leonte – președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava, interpreta de muzică populară Angelica Flutur și preotul Iulian Florea, reprezentantul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților vor argumenta prin discursuri , jocuri populare și cântece necesitatatea introducerii folclorului ca obiect de de studiu opțional în școlile din județul Suceava.

Alături de ei vor fi membrii Ansamblului Artistic Profesionist ”Ciprian Porumbescu”din Suceava, corul bărbătesc din Bosanci și artiști foarte îndrăgiți precum: George Sârbu, Constantin Mândrișteanu, Alexandru Brădățan și Andreea Haisan.  În plus, în fiecare zi vor fi invitați surpriză. Între aceștia se numără: Olguța Berbec, Ovidiu Humorodean, Ancuța Corlățan, Marian Gogan, Denisa Apetrei și  Ansamblul folclorc ”Bilcuța” .

“Pentru că proiectul ”10 pentru folclor” se bazează pe voluntariat, iar prestația artiștilor nu este remunerată am convenit să extindem echipa. Pentru a ajunge în fiecare municipiu, oraș și comună din județ ne trebuie aproape 15 ani. Este un proiect ce se întinde pe o perioadă destul de mare de timp și este solicitant pentru cei care participă fiindcă avem zilnic câte 2 reprezentații timp de o săptămână. Colaboratorii mei au îmbrățișat imediat această cauză nobilă și s-au mobilizat exemplar pentru buna desfășurare a proiectului. Mă bucur enorm că am reușit să atragem noi membri în echipa noastră și fiecare este foarte dedicat acestei cauze nobile. Povestea “10 pentru folclor” nu ar fi putut crește așa frumos, fără sprijinul constant și implicarea necondiționată din partea președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, dar și a primarului municipiului Suceava, Ion Lungu ”, a declarat Mihaela Bârsan , inițiatorul proiectului.2 folclor

“Anul acesta va fi mai greu decât anul trecut deoarece vom ajunge în cele 10 localități, după ce se vor termina orele de curs. Am ținut foarte mult să nu ne suprapunem peste orele de curs pentru a nu crea discuții pe marginea participării elevilor și părinților la aceste evenimente” , a completat co-organizatorul proiectului Giani Leonte, președintele Alianței Sindicatelor din învățământ Suceava.

După întâlnirea spectacol de la Suceava, caravana folclorului va ajunge la Casa de Cultură din Ciocănești , unde va avea loc întâlnirea cu localnicii începând cu ora 18. În afara artiștilor care vor evolua la Suceava, la cel de-al doilea spectacol din prima zi a proiectului vor evolua și membrii ansamblului folcloric din Ciocănești, localitate declarată sat cultural al României în 2014.

Proiectul ”10 pentru folclor” se va derula în perioada 20-24 februarie, când vor avea loc 10 întâlniri – spectacol în mai multe localități: Suceava, Ciocănești, Bogdănești, Fîntînele, Cacica – Solonetul Nou, Todiresti, Zamostea, Udești, șcheia – Sf. Ilie și Cornu Luncii.

“10 pentru folclor” este organizat de către Televiziunea Intermedia, Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava, Inspectoratul școlar Județean Suceava, în parteneriat cu Consiliul Județean Suceava, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Uniunea Polonezilor din România, Asociația “Plai străbun” și primăriile din localitățile în care vor avea loc cele întâlniri spectacol.

Sponsorii din acest an sunt: Casa de Modă Janice, Salonul de infrumusetare ”Bellisima”, Coliba Haiducilor, carmangeriile Udeșteana, Florăria Imperial și Avon Suceava.

Vezi si

Urmărire prin Putna a unui băiat de 17 ani, fără permis, care plimba o fată de 14 ani cu un scuter neînmatriculat 

Vineri seara, la orele 22.20, pe DN2H de pe raza comunei Putna,  polițiștii au observat …