Sunday , May 19 2024

Tag Archives: Obiectiv

Sprijin pentru peste 500 de persoane din Rădăuți și localitățile apropiate, oferit de Asociația Rădăuțiul Civic

Asociația Rădăuțiul Civic a accesat o finanțare nerambursabilă în valoare de 18.000,45 lei pentru familii vulnerabile din Municipiul Rădăuți și localități apropiate, din Fondul de Urgență pentru comunități vulnerabile ING, inițiat de Fundația Comunitară București și ING România, în parteneriat cu Fundația Comunitară Iași. Beneficiarii au fost copiii (și familiile …

Mai mult »

Donald Trump anunţă că Statele Unite încheie relaţia cu OMS

Iran, mandat, arestare, Trump, Obiectiv

Preşedintele Donald Trump a anunţat, vineri seară, că Statele Unite vor încheia relaţia cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii, din cauza ineficienţei OMS în gestionarea pandemiei, informează CNN, citata de Mediafax. “Dat fiind că au eşuat în efectuarea reformelor cerute şi foarte mult necesare, vom încheia astăzi relaţia noastră cu Organizaţia …

Mai mult »

Tătaru: Spitalele suport-covid vor relua activitatea non-covid; pandemia este controlabilă în acest moment

coronavirus iunie tataru

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că în acest moment pandemia este controlabilă, iar spitalele suport-covid îşi vor relua activitatea non-covid odată cu reducerea numărului de bolnavi şi după o analiză realizată de direcţiile de sănătate publică. “Pandemia este controlabilă în acest moment, dar printr-o colaborare a noastră cu populaţia. …

Mai mult »

Orban explică povestea fotografiei de la Guvern: Era ziua mea. Dacă am greşit plătesc amenda

Orban, Ludovic, premier, Obiectiv

Ludovic Orban revine, în exclusivitate pentru Mediafax, cu clarificări în privinţa controversatei fotografii de la Guvern. Premierul a precizat că poza a fost făcută cu ocazia zilei sale de naşte şi că dacă este nevoie, va plăti amenda pentru că a fumat într-un spaţiu închis. „Este o poză de ziua …

Mai mult »

Anisie: Absolvenții de liceu pot da Bacalaureatul în prima sesiune chiar dacă au febră

Absolvenții de liceu pot da Bacalaureatul în prima sesiune chiar dacă au febră, a spus ministrul Educației, Monica Anisie, vineri seară, la Digi 24. „Metodologia de Bacalaureat prevede posibilitatea de a susține examenul în condiții speciale. Pentru Evaluarea Națională nu există posibilitatea aceasta. Condiții speciale înseamnă că pot da examenul …

Mai mult »

Orban, despre poza virală: Dacă e o poză, e o poză. Asta e

Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri seară, pentru Mediafx, că nu ştie despre poza postată pe Facebook în care este imortalizat fumând şi consumând alcool în biroul de la Guvern: „Dacă e o poză, e o poză. Asta e”. „Nu ştiu despre ce e vorba, când o să umblu o …

Mai mult »

Fotografie cu premierul și mai mulți miniștri fumând și aparent consumând alcool într-un birou, publicată de Eugen Teodorovici

Fostul ministru de finanțe Eugen Orlando Teodorovici publică vineri, pe pagina sa de Facebook, o fotografie în care apar, într-un birou, premierul Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan, ministrul economiei, Virgil Popescu, ministrul transporturilor, Lucian Bode, și ministrul de externe, Bogdan Aurescu, discutând într-o manieră informală.  Premierul Ludovic Orban fumează, ministrul …

Mai mult »

Platformă online pentru programarea vacanțelor în UE

Comisia Europeană finalizează un site web pentru ca europenii care doresc să-şi petreacă vacanţa în alte ţări UE să vadă clar opţiunile de care dispun, a declarat vineri comisarul pentru piaţa internă, Thierry Breton, la postul BFM Business, potrivit AFP. “Acum avem protocoale comune pentru trecerea frontierelor, pentru a-i primi …

Mai mult »

Dermatolog: Le recomand femeilor să nu se mai machieze în perioada când poartă mască

masca obligatorie

Măștile, devenite obligatorii în spațiile publice închise, protejează de noul coronavirus, dar trebuie să fie folosite cu atenţie pentru că pot inflama tenul. Oana Spânu, medic specialist în dermatologie, recomandă ca femeile să nu se mai machieze în perioada când poartă mască. Medicul specialist în dermatologie, Oana Spânu, a declarat, …

Mai mult »

Contradicţii în deciziile privind relaxarea de 1 iunie

Apar iar contradicţii în setul de măsuri de relaxare anuntate din 1 iunie. Dacă participăm, de luni, la spectacole organizate în aer liber, trebuie să purtăm mască. Ordinul din 22 mai spune, însă, că masca este obligatorie doar în spaţiile publice închise. Apar contradicţii în setul de măsuri de relaxare …

Mai mult »