Monday , June 17 2024

O mie de participanți la ediția a IX-a a Crosului Sucevei (FOTO)

Circa o mie de persoane au participat duminică, 26 mai, la Crosul Sucevei, ediția a noua. În acest an Crosul a avut loc în mai, nu în octombrie, cum a fost în anii precedenți, iar pentru a nu fi eventuale probleme legate de vremea caniculară, s-a optat pentru ora 16:00 ca debut al întrecerii.

Sperăm să organizăm o ediție în mai și una în septembrie în fiecare an. Un cros care a debutat în 2015 la inițiativa deputatului Ioan Bălan”, a declarat viceprimarul Lucian Harșovschi. „Dacă va continua cu două ediții pe an nu pot decât să mă bucur”, a răspuns deputatul PNL Ioan Balan, prezent la acest eveniment.

Actualul primar, Ion Lungu, prezent fiind la cea de-a noua ediție, a dat asigurări că în septembrie se va ocupa tot el de organizarea ediției a X-a a Crosului Sucevei.

secretarasite

În evenimentul sportiv s-a implicat ca organizare și Asociația Club Sportiv Academia de Sport, însă așa cum au fost și la celelalte ediții, Primăria și Consiliului Local Suceava au susținut evenimentul. Pentru organizarea Crosului Sucevei s-au alocat 100.000 lei, premii acordate constând în tricouri, rucsacuri, medalii, cupe, diplome și agende personalizate. „Suntem la ediția a 9-a, evenimentul este organizat pe 10 categorii de participanți și ne așteptăm să depășească 1.000 de înscrieri. Suceava are nevoie de mișcareun leu investit în sport înseamnă cel puțin tot atât economii la bugetul de asigurări de sănătate”, a declarat viceprimarul Lucian Harșovschi.

Ca și în anii trecuți, copiii au avut întâietate, fiind organizată o grupă specială pentru  cei sub 8 ani și părinții lor, distanța fiind de 600 de metri pe strada Nicolae Bălcescu, până la sensul giratoriu de la Cinema Modern și retur.

Pentru categoria de vârstă până la 10 ani, traseul de 800 de metri a pornit din Piața 22 Decembrie – Restaurant Burger-Time, Prefectura Suceava (întoarcere buclă), Biserica Catolică, Muzeul Național al Bucovinei, Banca ING, sosire în Piața 22 Decembrie (Esplanada Casei de Cultură a Municipiului Suceava).

Toate traseele au fost prevăzute cu garduri de delimitare și balize de semnalizare amplasate la intersecțiile cu diverse străzi adiacente, fiind totodată supravegheate de comisari (arbitri) de cursă, amplasați în diferite puncte. De altfel, indiferent de categoriile de vârstă, traseul a pornit din Piața 22 Decembrie a fost punctul de pornire al Crosului Sucevei. În schimb, fiind trasee diferite pentru diverse grupe de vârstă, au fost pregătite două linii de start/final. Pentru categoriile de vârstă pornind de la 11 la 55 de ani, traseul a inclus străzile Nicolae Bălcescu, Mihai Viteazul/Aleea Anastasie Crimca, Policlinică, Ștefan cel Mare, Nicolae Bălcescu.

La eveniment au luat parte nu doar viceprimarul Lucian Harșovschi, ci și primarul Ion Lungu, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur și deputatul PNL Ioan Balan, inițiatorul acestei acțiuni sportive de mase. El a remarcat numărul mare de participanți adăugând că „De la prima ediție a avut un real succes” și crede că se simte nevoia organizării de evenimente de sport pentru suceveni. Gheorghe Flutur a ținut să facă o glumă spunând că este la cea de-a XI-a categorie de participanți la care el aleargă încă din 10 mai. „Felicitări Primăriei Suceava, felicitări primarului Ion Lungu și viceprimarului Lucian Harșovschi care este cu inițiativa. Mă bucur că sunt și eu astăzi aici: un semnal de încurajare și sprijinire a sportului, atât de necesarSportul atrage, formează echipe. E competiție. E nevoie de așa ceva și am venit să încurajez aceste categorii”, a declarat Gheorghe Flutur.

Dacă Gheorghe Flutur a venit purtând un tricou pe care era inscripționat „Hai în Bucovina”, Ion Lungu a afișat o ținută sportivă, cu tricoul galben inscripționat cu nr. 10 pe față și „Lungu” pe spate. Între altele, el a amintit că sportul a fost sprijinit puternic de municipalitate în toți cei 20 de ani de când este primar, fiind acordate finanțări de aproape 2 milioane de euro anual pentru toate ramurile sportive. „Primăria Suceava investește puternic în sport, iar Crosul Sucevei este un proiect reușit, care va avea două ediții pentru că atât copiii cât și seniorii vor să alerge”, a precizat Ion Lungu. (Dan PRICOPE)

 

Vezi si

Tinerii voluntari ATOS pe Via Transilvanica, de la Mănăstirea Putna spre Mănăstirea Sucevița (FOTO)

Asociația Tinerilor Ortodocși Suceveni (ATOS) este părinte adoptiv al Viei Transilvanica, tronsonul de la Mănăstirea …