Monday , June 17 2024

Dr. Cobuz: Despre soia

În ultimele decenii, s-au observat diferențe mari, în ceea ce privește frecvența bolilor cardiovasculare, a osteoporozei și a mai multor forme de cancer, între țările asiatice și marea majoritate a țărilor vestice, ceea ce i-a făcut pe oameni să cerceteze posibilele cauze ale acestor deosebiri. Un domeniu care a trezit un interes deosebit a fost acela al alimentației. De regulă, asiaticii consumă un regim semivegetarian sau vegetarian, mult mai sărac în grăsimi și în colesterol decât regimul populațiilor din țările industrializate. Un alt aspect e faptul că asiaticii consumă cantități mari de produse din soia, care, în mod virtual, nu există în alimentația vestică. De milenii, soia a constituit sursa majoră de proteine pentru populațiile din Asia. Să fie soia motivul frecvenței mai mici a bolilor cardiovasculare, canceroase, degenerative și a osteoporozei din țările asiatice? În timp ce unii o consideră ca binecuvântarea timpurilor noastre, acum, când produsele animale și-au dovedit nocivitatea, alții continuă s-o supună unor atacuri necruțătoare.

În timp ce unii consideră soia un remediu universal, alții cred că nu e bună decât pentru hrana animalelor. Printre altele, se afirmă că soia conține cantități mari de toxine și de substanțe naturale dăunătoare, ca inhibitori de proteaze, lectine, acid fitic, fitoestrogeni și substanțe ce influențează în mod negativ funcția glandei tiroide. La un consum mai mare, acidul fitic din soia ar duce la un deficit de substanțe minerale, în special fier, calciu și zinc. Fitoestrogenii sunt considerați ca fiind cauza pubertății precoce, care ar apărea la copiii hrăniți cu formule de soia pregătite industrial. De asemenea, s-a susținut că la copii fitoestrogenii ar produce tulburări de creștere, deformări articulare, tulburări tiroidiene și sterilitate. Chiar și frecvența mai mare a unor forme de cancer pe continentul asiatic s-a pus în legătură cu consumul de soia. Astfel de susțineri au produs îngrijorare în rândurile multor consumatori de soia, dar : În Asia, unde populația consumă soia de mii de ani, se întâlnesc mai puține boli cardiovasculare și canceroase. Chinezii, care se alimentează în mod tradițional cu soia, nu prezintă decât 10% din numărul infarctelor care se întâlnesc în Statele Unite. Femeile japoneze fac într-o proporție mai mică neoplasm mamar decât cele americane sau cele din Europa de Vest. În schimb, nepoatele lor emigrate în Statele Unite prezintă cancerul de sân în aceeași proporție cu femeile americane. În sfârșit, nu există nici un indiciu că populațiile care consumă cantitățile cele mai mari de soia – chinezii, japonezii și coreenii – ar fi pe cale de dispariție. Epidemiologii au ajuns la concluzia că folosirea zilnică a produselor din soia, asociată cu alți factori de stil de viață, are o acțiune protectoare asupra sănătății.

La ora actuală nutriționiștii sunt de acord că soia constituie un aliment deosebit de valoros. Dar, pe lângă valoarea nutritivă, soia posedă acțiuni benefice și în domeniul prevenirii diferitelor boli. Substanțele din soia, considerate ca dăunătoare, nu joacă nici nu rol negativ în cursul alimentației cu preparate din soia. Dar soia nu e un panaceu sau un medicament-minune. Nu e un înlocuitor al intervenției chirurgicale pentru cancer și al întregului arsenal terapeutic, indicat împotriva neoplaziilor. Soia e un aliment, nu un medicament. Folosirea boabelor e mai util decât a extractelor puse pe piață mai mult din motive de câștig. Experiența de secole a populațiilor din Asia demonstrează că soia poate constitui o parte valoroasă a nutriției profilactice moderne. Calitatea și valoarea biologică a unei proteine depind de digestibilitatea ei și de cantitatea aminoacizilor esențiali. Profilul de aminoacizi al proteinei din soia este deosebit de bine alcătuit pentru o proteină vegetală. Nu numai că proteina de soia e o proteină completă, cu nimic inferioară albuminei, dar consumarea ei cu alte proteine vegetale, în special proteine din cereale, ameliorează calitatea lor, putând servi ca o sursă completă și bine echilibrată de aminoacizi, pentru a satisface necesitățile fiziologiei umane. Autorii francezi recomandă ca, înainte de pregătirea termică, boabele de soia să fie germinate aproximativ trei zile, după care să se treacă la fabricarea laptelui sau a celorlalte produse.

Deseori, cercetătorii caută o moleculă care să prevină, să vindece sau, cel puțin, să oprească ateroscleroza sau cancerul, dacă se folosește în doze zilnice și, eventual, la un preț bun, dar fără nici o schimbare în stilul de viață. O astfel de atitudine violează legile ființei noastre. Păstrarea sănătății cere ascultarea de toate legile organismului uman. Din fericire, soia e un buchet de nutrienți utili, dar nu o aspirină. Să nu uităm că nutrienții din soia trebuie folosiți în contextul tuturor factorilor ce promovează sănătatea, în cadrul unei diete echilibrate de fructe, zarzavaturi, cereale integrale și toate celelalte componente care alcătuiesc alimentația sănătoasă.

Dr. Claudiu COBUZ

Medic primar diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, Lector universitar, Doctor în științe medicale

Vezi si

Dr. Cobuz: Dieta de vară

În acest interval bioritmurile celulare se intensifică, energia se amplifică. Roșul este culoarea asociată acestui …