Saturday , May 18 2024

“Ursul” Ghiţă Ignat, pus in libertate

Ieri, judecătorii de la Curtea de Apel Suceava au decis să-l elibereze pe Ghiţă Ignat, acesta având însă interdicţia de a părăsi limitele teritoriale ale judeţului Suceava u Ghiţă Ignat este acuzat că a comis infracţiuni informatice cu carduri bancare, gruparea în care este implicat acesta reuşind să creeze un prejudiciu de 500.000 de dolari australieni

Ieri, la Curtea de Apel Suceava a avut loc recursul înaintat de Gheorghe Ignat, de 29 de ani, din municipiul Suceava, prin care cerea să fie cercetat în stare de libertate. ~n urma deliberărilor, magistraţii suceveni i-au admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar. Astfel, l-au pus pe Ignat în libertate, însă acesta are interdicţia de a părăsi graniţele judeţului Suceava.
Amintim că Ghiţă Ignat, luptătorul sucevean de arte marţiale mixte (MMA) cunoscut în mediul sportiv ca „Ursul Carpatin”, a fost reţinut la sfârşitul lunii noiembrie, alături de mai mulţi colaboratori din Iaşi, Sibiu şi Bucureşti de către procurorii DIICOT suceveni, pentru infracţiuni privind criminalitatea informatică. Ghiţă Ignat s-a dovedit a fi unul dintre principalii piloni ai unei reţele specializate în falsificarea de carduri bancare, care a operat în Australia, Marea Britanie dar şi în Malaezia, prejudiciul estimat numai în ceea ce priveşte componenta reţelei din care a făcut parte Ghiţă Ignat, fiind de 500.000 de dolari australieni. În urma activităţilor operative complexe desfăşurate în cauză au fost identificate două grupări infracţionale, prima formată din: Gheorghe – Ghiţă Ignat, luptătorul de 29 de ani din municipiul Suceava, Sergiu Nicolae Ceauşu de 37 de ani de asemenea din Suceava şi Ovidiu Ionuţ }ilea de 29 de ani din aceeaşi localitate şi o a doua, alcătuită din Mircea Samir de 35 de ani din Bucuresti, Gabriel Cosmin Alupului de 22 de ani din Paşcani, Gheorghe Dan Barbu de 31 ani din Bucuresti, Ioana Claudia Costache de 21 de ani din Bucuresti, Robert Adrian Miu de 32 de ani din Bucuresti şi Gabriel Nicuşor Popescu de 26 de ani din Sibiu.
Gruparea coordonată de Ghiţă Ignat se ocupa de montarea de dispozitive de skimming la bancomate din oraşele de pe coasta de est a Australiei (Sidney, Melbourne etc.) în vederea obţinerii datelor cardurilor bancare, clonării acestora şi retragerii frauduloase de numerar, iar a doua grupare desfăşura activităţi de phishing şi transferuri frauduloase de numerar.
În perioada iunie-septembrie 2010, Ghiţă Ignat, a fost în Australia unde a amplasat în bancomate dispozitive care copie informaţiile de pe cardurile utilizatorilor şi pe care le-a transmis prin internet în România în vederea decodării lor. De acest lucru se ocupau }ilea şi Ceauşu, care, după decodare, trimiteau datele tot prin internet, lui Ghiţă Ignat în Australia în vederea efectuării de retrageri frauduloase de numerar.
Conform datelor furnizate de autorităţile australiene în perioada iunie – septembrie 2010 au fost retraşi, în mod fraudulos, aproximativ 149.000 de dolari australieni pe teritoriul acestui stat de către Ghiţă Ignat şi complicele său. S-a stabilit de asemenea, că au fost făcute retrageri frauduloase şi de la ATM – uri din Malaiezia şi Marea Britanie, totalizând aproximativ 16.000 de dolari australieni. Prejudiciul total estimat până în prezent este de aproximativ 500.000 dolari australieni. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

Marian Andronache: De ce abia acum pot fi făcute locuri de joacă în municipiul Suceava?

Firmele de salubrizare trebuie să facă an de an locuri de joacă, nu doar în …

No comments

  1. Vasile , hai sa iti zic 2 lucruri despre tine ..1 esti un muritor de foame invidios pe altii care au si 2. daca te ducea capul faceai si tu niste bani nu stateai si munceai pe 2 lei. Daca vrei pe cineva la puscarie pune-i pe parlamentari ca aia fura din romania ..asta macar nu a furat de la ma-ta din pod sau din pensie da?

  2. rusine…acesti oameni trebuie sa stea dupa gratii. Scoateti fotografia…face de rusine sportul romanesc. Nu este un sportiv …este un hot

  3. cip cirip.acu plata o asteptam.