Tuesday , May 14 2024

Trimiterea în judecată a fostului şef al IPJ Suceava şi a managerului economic al Parchetului Botoşani, cele mai importante izbânzi ale procurorilor anticorupţie, anul trecut

DNAa

 55 de inculpaţi, în zece dosare penale, au fost trimişi în judecată de procurorii DNA suceveni în anul 2013. Valoarea totală a bunurilor indisponibilizate de aceiaşi procurori a fost anul trecut de 5,7 milioane de lei, majoritatea provenind din dosarul Todiruţ – SC Servicii Comerciale – sediul poliţiei municipiale Suceava de pe strada Universităţii

Serviciul Teritorial Suceava al DNA a finalizat bilanţul activităţii pentru anul 2013. Ultimul an în care activitatea serviciului care a gestionat anchetele anticorupţie din judeţele Suceava şi Botoşani a fost condusă de procurorul şef Constantin Martin, este, conform datelor făcute publice, cel puţin la fel de bun ca şi cei dinainte. Dacă la Suceava, capul de afiş l-a ţinut trimiterea în judecată pentru abuz în serviciu a fostului şef al IPJ Suceava, Ioan Nicuşor Todiruţ, în judeţul vecin, Botoşani, un caz de abuz în serviciu soldat cu trimiterea în judecată a fostului manager economic al Parchetului de pe lângă Tribunalul Judeţean a fost a făcut obiectul celui mai interesant rechizitoriu.
Conform bilanţului, în anul 2013, la Serviciul Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie au fost înregistrate un număr de 115 cauze penale la care se adaugă un număr de 101 cauze penale rămase nesoluţionate din perioada precedentă, astfel că în total au fost de soluţionat un număr de 216 cauze penale, cu 37 mai multe faţă de anul 2012, când au fost de soluţionat un număr de 179 cauze penale.
În perioada analizată, procurorii Serviciului Teritorial Suceava DNA au soluţionat un număr de 83 cauze penale, ce au avut ca obiect infracţiuni de corupţie, infracţiuni din sfera criminalităţii economico-financiare şi infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie. In zece dosare, urmărirea penală s-a finalizat cu trimiterea în judecată a unui număr de 31 inculpaţi; în 55 cauze penale s-a dispus neînceperea urmăririi penale; în trei cauze penale s-a dispus declinarea competenţei în favoarea organului competent, iar în 15 cauze s-a dispus conexarea;
La sfârşitul anului trecut au rămas de soluţionat un număr de 133 cauze penale având ca obiect infracţiuni de corupţie şi infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, în creştere faţă de anul 2012 când au rămas nesoluţionate un număr de 101 dosare
In anul 2013 procurorii DNA au dispus măsuri asiguratorii şi au fost indisponibilizate bunuri imobile în valoare de 5.699.806 lei. Conform bilanţului făcut public, cauzele cele mai importante soluţionate prin rechizitoriu în anul 2013 de către Serviciul Teritorial Suceava al DNA vizează punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a comisarului şef Ioan Nicuşor Todiruţ, şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice alături de comisarul şef Dumitru Alexa Teodorovici, şeful Serviciului Logistic din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava, pentru săvârşirea aceleaşi infracţiuni alături de doi evaluatori şi de patronul de la Servicii Comerciale SRL, Costel Bujorean, pentru afacerea cu clădirea de pe strada Universităţii, devenită ulterior sediu al Poliţiei municipale Suceava. Prin afacerea respectivă, se ştie deja, a fost provocată o pagubă în dauna bugetului Ministerului Administraţiei şi Internelor în valoare de 5.865.152 lei şi un folos necuvenit echivalent în favoarea SC Servicii Comerciale SRL reprezentată de Costel Bujorean.
In judeţul Botoşani, managerul economic al Parchetului de pe lângă Tribunalul Judeţean alături de alţi nouă inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru abuz în serviciu şi complicitate într-un caz în care Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a fost prejudiciat cu suma totală de 808.618lei (în echivalent euro 229.956,81 euro) ce a fost produs prin plata a 393 facturi fiscale întocmite în mod fictiv de furnizorii: SC Cordun SRL Botoşani, SC Elvicom SRL Botoşani, SC Pagepa Impex SRL Botoşani, SC Comandi SRL Botoşani, SC Clio GV SRL Botoşani, SC Portas SRL Botoşani, SC Oti Impex SRL Botoşani şi SC Oti Computers SRL Botoşani toate cu sediul în Botoşani. Un alt caz important evidenţiat în bilanţul Serviciului Teritorial Suceava al DNA îl reprezintă cel al avocatului Paul Rusu, care la data de 12 august 2013, a promis oferirea de foloase materiale, constând în bani, procurorului Dragoş Bujorean din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava La data de 10 septembrie 2013 avocatul Rusu a remis procurorului Bujorean suma de 3.500 euro bani primiţi în cursul dimineţii aceleiaşi zile de la inculpatul G. D. La data de 12 septembrie 2013 acelaşi Paul Rusu, împreună cu inculpatul G. D. au oferit procurorului în biroul acestuia de la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava diferenţa de 1.500 de euro. In primă instanţă, avocatul Paul Rusu a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. (Neculai ROSCA)

Vezi si

Premiul al III-lea la Concursul Internațional de Dramaturgie ”Matei Vișniec”, obținut de un elev de la Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi”

Concursul Internațional de Dramaturgie ”Matei Vișniec”, organizat de Teatrul Municipal ”Matei Vișniec” Suceava, Societatea Scriitorilor …

2 comments

  1. 10 MINUTE RUSESTI.RUSINE.

  2. foarte slab. doar zece dosare cu trimitere in judecata, mai putin ca o unitate mica de politie, DOAR LAUDE.