Monday , June 17 2024

Peste 200 de candidați au lipsit de la ultima probă scrisă a examenului de Bacalaureat

Dintre aceștia, 120 au lipsit la Biologie. Sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat va continua astăzi cu proba orală de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare în limba română. Rezultatele se vor comunica pe data de 1 septembrie, elevii nemulțumiți putând depune contestațiebacalaureat scris

Ieri s-au încheiat probele scrise din cadrul sesiunii de toamnă a examenului de Bacalaureat, cu proba la alegere a profilului. Pentru această probă, la sediul Inspectoratului Şcolar Județean Suceava au fost depuse 641 de cereri de recunoaștere a probei susținute în alte sesiuni ale examenului de Bacalaureat, acest examen urmând să fie susținut de 860 de elevi, și anume 29 de candidați ar fi trebuit să dea examen la Fizică, 400 la Biologie, nouă la Chimie, 12 la Informatică, 249 la Geografie, 150 la Logică, argumentare și comunicare, cinci la Psihologie, un candidat la Economie, trei la Sociologie și alți doi la Filosofie. Dintre aceștia însă, doar 643 au fost prezenți, numărul absenților la această probă fiind de 217. Cei mai mulți absolvenți de clasa a XII-a au lipsit la proba scrisă la Biologie, numărul absenților fiind de 120 de candidați.

Sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat va continua astăzi cu proba orală de evaluare a com­pe­tențelor lingvistice de comunicare în limba română, probă care se va des­fășura până pe 27 august. Pe data de 28 august va avea loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, între 29-30 august evaluarea competențelor digitale și examenul se va încheia pe data de 31 august, când este programată evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională. Primele rezultate ale sesiunii de toamnă a Bacalaureatului vor fi afișate pe 1 septem­brie, până la ora 16.00. În aceeași zi vor putea fi depuse contestațiile, între orele 16:00 – 20:00. În perioada 2-5 septembrie contestațiile vor fi soluționate, iar pe data de 6 septembrie vor fi afișate rezultatele finale. (C. R.)

 

Vezi si

Tinerii voluntari ATOS pe Via Transilvanica, de la Mănăstirea Putna spre Mănăstirea Sucevița (FOTO)

Asociația Tinerilor Ortodocși Suceveni (ATOS) este părinte adoptiv al Viei Transilvanica, tronsonul de la Mănăstirea …