Monday , June 17 2024

Bloc rămas fără apă din cauza unor erori de proiectare

apa rece


Un bloc de pe strada Eroilor a rămăs fără apă potabilă la robinete de miercuri, 10 iunie de la orele 18:00 şi până joi, 11 iunie la orele 15:00 din cauza unei erori. Potrivit reprezentanţilor Primăriei municipiului Suceava, firma Pfeiffer a schimbat o conductă de apă pe strada Prieteniei, la care era racordat şi blocul în cauză de pe strada Eroilor, însă acest lucru nu era prevăzut în planul pe care ACET Suceava l-a pus la dispoziţia lucrătorilor de la Pfeiffer, astfel încât, în momentul în care conducta veche a fost scoasă din funcţiune blocul 53 de pe strada Eroilor a rămas fără apă. “După ce au finalizat lucrarea cei de la Pfeiffer au plecat, iar locuitorii blocului au început să sune şi să spună că nu au apă. Problema a fost remediată în cursul celei de-a doua zi”, a declarat viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harşovschi.
Potrivit reprezentanţilor ACET Suceava, blocul cu pricina nu figura ca fiind branşat la acea conductă, acest lucru constatându-se în momentul în care constructorii au desfiinţat vechea conductă. “A doua zi, joi firma Pfeiffer a început lucrările de branşare, iar în jurul orei 15:00 s-a realizat rebranşarea blocului”, a declarat Mircea Onofreiciuc, director tehnic în cadrul ACET Suceava.
Mircea Onofreiciuc a explicat că, cel mai probabil, constructorii care au montat conductele, în anii ’80, nu au respectat proiectul, însă nici nu au făcut nicio precizare cu privire la nerespectarea acestuia, astfel încât, deşi branşat la conductele de pe strada Păcii, blocul de pe Eroilor figura ca fiind branşat la alte conducte. (Iulia-Greta NIGA)

Vezi si

Tinerii voluntari ATOS pe Via Transilvanica, de la Mănăstirea Putna spre Mănăstirea Sucevița (FOTO)

Asociația Tinerilor Ortodocși Suceveni (ATOS) este părinte adoptiv al Viei Transilvanica, tronsonul de la Mănăstirea …