Sunday , May 19 2024
Breaking News

Suceava

Stiri din Suceava

Maestrul dispariţiilor inexplicabile a femeilor din jurul său, Vasile Lavric, a fost adus la Suceava, unde va fi judecat în stare de arest

  Tribunalul Suceava a constatat ieri că măsura arestării preventive în ceea ce îl priveşte pe suspectul în cazul dispariţiilor succesive ale surorilor Nicoleta, Iuliana şi Ramona Iordache, este legală. El a fost trimis în judecată zilele trecute de Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru …

Mai mult »

LUNGU – 10

Pe 20 iunie 2004, economistul Ion Lungu, fost director al AMBRO, a câştigat Primăria Suceava. A reuşit aceeaşi performanţă în 2008 şi în 2012. După Franz Cavaler Des Loges (care a condus Suceava din 1891 până în 1913), Lungu este persoana cu cel mai lung mandat de primar din istoria …

Mai mult »

Toţi inculpaţii din dosarul APIA – aproape liberi

 Delia Moldoveanu şi Gheorghe Benu, pe care procurorii DNA îi doreau încarceraţi, au scăpat şi de arestul la domiciliu, în urma deciziei de ieri a Curţii de Apel. Cei doi vor fi cercetaţi sub control judiciar. Pentru consilierul judeţean Ioan Piticari şi medicul veterinar Neculai Toma s-a menţinut aceeaşi măsură …

Mai mult »

Scumpirea gigacaloriei, cerută de falita Termica, a fost respinsă din nou de CL Suceava

  SC Termica SA solicitase majorarea preţului gigacaloriei pentru populaţie de la 267 la 341,55 de lei, cu tot cu TVA. Au votat pentru scumpire consilierii PDL, doi consilieri PNL şi cel al PPDD. Consilierii PSD şi patru consilieri PNL s-au abţinut Consiliul Local (CL) Suceava a respins, din nou, …

Mai mult »

Reţea de trafic de cannabis, destructurată la Fălticeni

Opt percheziţii la domiciliu au fost efectuate ieri la Fălticeni, pentru prinderea unei reţele de traficanţi de droguri. Cinci suspecţi şi nouă martori au fost aduşi la D.I.I.C.O.T. pentru audieri Incepând cu luna ianuarie 2013, procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul …

Mai mult »

Sase copii au ajuns la spital în ultimele trei zile din cauza căpuşelor

Numărul persoanelor în]epate de căpuşe este în continuă creştere, mai ales în rândul copiilor. Doar de la începutul acestei săptămâni, la Unitatea de Primiri Urgen]e a Spitalului Jude]ean Suceava, s-au prezentat şase copii la care se mai adaugâ şi 17 persoane adulte în]epate de căpuşe. Iar dacă luâm în calcul …

Mai mult »

Bătrână “descântată” până a rămas fără bijuterii

O femeie de 68 de ani, din comuna Fântâna Mare, a sesizat miercuri Poli]ia despre faptul că, în cursul zilei, în timp ce se deplasa pe o stradă din municipiul Fălticeni, o femeie necunoscută, i-a sustras mai multe bijuterii din aur, folosind ca pretext faptul că îi oferă altele în …

Mai mult »

Afaceristul Antemie, arestat pentru că a uitat cine i-a tăiat degetul

Afaceristul rădăuţean a fost introdus în arestul IPJ pentru 30 de zile, după ce la ultimul termen în procesul în care el era victimă iar cămătarii de la Vicov agresori, a arătat că de fapt nu a fost vorba de nicio mutilare, el având un deget mai scurt din copilărie. …

Mai mult »

LUNGU – 10

Pe 20 iunie 2004, economistul Ion Lungu, fost director al AMBRO, a câştigat Primăria Suceava. A reuşit aceeaşi performanţă în 2008 şi în 2012. După Franz Cavaler Des Loges (care a condus Suceava din 1891 până în 1913), Lungu este persoana cu cel mai lung mandat de primar din istoria …

Mai mult »

Cum au devenit armenii, brusc, mai puţin simpatici la Suceava

Acum câteva zile, pe terenurile din jurul Mănăstirii Zamca au apărut pancarte prin care sucevenii sunt anunţaţi că nu mai au voie să facă plajă sau picnicuri în zonă Pajiştea de lângă Mănăstirea Zamca nu mai este accesibilă sucevenilor doritori să facă picnic-uri, grătare, ori să se lăfăiască în iarbă, …

Mai mult »