Friday , May 17 2024

Suceava

Stiri din Suceava

Moarte îngrozitoare: Un bărbat a căzut din cireș și a rămas cu gâtul înfipt într-un gard

Bărbatul de 72 de ani din Sadova culegea cireșe, iar la un moment dat s-a dezechilibrat și a căzut, rămânând cu gâtul înfipt într-un gard Un bărbat în vârstă de 72 de ani din comuna Sadova a murit în timp ce culegea cireșe. In momentul în care s-a petrecut nenorocirea, …

Mai mult »

Eduard Valentin Dumitrescul, elev la “Ştefan”, a obținut medalia de bronz la Balcaniada de Informatică

Această competiție, la care au participat 180 de elevi, s-a desfășurat în perioada 9-11 iulie, la Timișoara Elevul sucevean Eduard Valentin Dumitrescul, absolvent al clasei a VIII-a la Colegiul Național “Ştefan cel Mare” din munici­piul Suceava, a obținut medalia de bronz la Balcaniada de Informatică pentru juniori. Această competiție școlară, …

Mai mult »

Senatorul Cadariu – Apel de suflet pentru parlamentarii suceveni ai PSD și ALDE îîn perspectiva rectificării bugetare

Senatorul PNL de Suceava Daniel Constantin Cadariu face un nou demers pentru sprijinirea celor 60 de primării sucevene care riscă să nu mai poată funcționa ca efect al creditului pentru proiectul „Suceava utilități și mediu la standarde europene”, iar județul Suceava va fi lăsat în faliment „Aș dori sa fac …

Mai mult »

Anul acesta, la Colegiul Național Militar “Ştefan cel Mare” sunt doi șefi de promoție

Anul acesta, absolvenții Adina-Maria Vaman și Alexandru Andrei Pușcașu sunt  șefii  promoției 2018  „Cen­tenarul Marii Uniri” a C­o­legiului Național Militar  „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc. Adina a promovat exa­me­nul de bacalaureat cu media 9,63, obținând nota 10 la matematică, iar Alexandru a avut media 9,55, confirmând pasiunea pentru fizică …

Mai mult »

Deputatul Emanuel Havrici: “Asigurarea lemnului de foc pentru populație a fost și va rămâne o prioritate”

Deputatul PSD de Su­ceava Emanuel Havrici reacționează la un comunicat al  PNL Su­cea­va, parlamentarul social democrat sucevean considerând că „este dezinformată opinia publică privind modificările adu­se la Codul Silvic”. „Consider că este ne­cesar să aduc clarificările necesare pentru ca ade­vărul să fie restabilit. În acest sens, vă aduc la cunoștință …

Mai mult »

Primarul Lungu vrea ca noile locuințe ANL din zona Metro să fie repartizate tinerilor îîn luna septembrie a acestui an

Primarul Sucevei a verificat ieri stadiul lucrărilor. Constructorii mai au de montat doar parchetul în apartamente Primarul municipiului Su­ceava, Ion Lungu, vrea ca noile locuințe ANL din zona Metro să fie repartizate tinerilor în luna septembrie a acestui an. El a fă­cut un anunț în acest sens după o vizită …

Mai mult »

Numărul cererilor de eliberare a pașapoartelor este în creștere

Din 20 iulie, pașapoartele simple electronice vor fi valabile timp de 10 ani. D-a constatat o creștere de 29,3% a numărului de solicitări pentru pașapoarte simple În cel de-al doilea trimestru al anului 2018, la ghișeele Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple au fost preluate 19.112 cereri …

Mai mult »

Doi contrabandiști care au prejudiciat statul cu 86.000 de lei au fost trimiși în judecată

Cei doi contrabandiști au fost prinși la Moldova Sulița transportând 7.700 de pachete cu țigări în valoare de 86.247 de lei  Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc au dispus trimiterea în judecată,în stare de libertate, a inculpaților Stelian Vasile Lișciuc și George Cristian Cosma pentru săvârșirea …

Mai mult »

Un șofer a lovit cu mașina un tânăr ce se deplasa fără permis pe un scuter neînmatriculat

Un tânăr de 18 ani, fără permis de conducere, care conducea un scuter neînmatriculat a fost lovit de o mașină al cărei șofer declară că pur și simplu nu l-a văzut. Scuteristul a fost rănit ușor, iar pe lângă zilele de spitalizare s-a ales și cu un dosar penal La …

Mai mult »