Wednesday , April 24 2024

Trei indieni care au trecut frontiera ilegal, depistați pe drumul Lupcina – Nisipitu

Trei cetățeni indieni care au trecut ilegal granița în România și încercau să ajungă într-un stat din Spațiul Schengen au fost depistați de polițiștii de frontierăindieni

La data de 11 iulie 2018, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina s-a declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 09.00, polițiștii de frontieră au depistat pe drumul Lupcina – Nisipitu trei persoane de ­ori­gine afro – asiatică, care se deplasau pe jos, dinspre frontiera de stat către interiorul țării. Persoanele respective nu vorbeau limba română și nu aveau asupra lor documente de identitate, motiv pentru care au fost duse la sediul sectorului Poliției de Frontieră, pentru cercetări.

În urma verificărilor făcute, polițiștii de frontieră au stabilit că cei trei sunt cetățeni indieni, cu vârste cuprinse între 23 și 25 de ani. Aceștia au trecut ilegal frontiera în România cu scopul de a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen. În acest caz se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat. (D.Z.)

 

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …

One comment

  1. Acești 3 indieni pot fi ușor confundați cu niște țigani din Voitinel. :))