Tuesday , May 21 2024

Incălzirea în Suceava va fi furnizată până joi

termica2

SC Termica SA va mai da încălzire până joi, 18 aprilie, la apartamentele racordate la sistemul centralizat de termoficare al oraşului. Anunţul a fost făcut de primarul Sucevei, Ion Lungu, care a declarat că, din cauza condiţiilor meteo, în „conformitate cu reglementările în vigoare suntem nevoiţi să dăm căldură”. Din discuţiile pe care le-a avut cu directorul Ovidiu Dumitrescu s-a stabilit, ieri, ca să se continue furnizarea de energie termică în sistem cenrtalizat până joi, inclusiv. Conform reglementărilor în vigoare, locuinţele trebuie încălzite dacă în trei nopţi la rând se înregistrează temperaturi mai mici de 10 grade Celsius.
Reamintim că data avută în vedere, iniţial, pentru a opri furnizarea încălzirii era 15 aprilie, după care primarul a spus că este posibil chiar ca toată săptămâ-na să continue furnizarea căldurii, în cursul zilei de luni urmând a se lua o decizie. Aceasta a fost luată ieri când s-a convenit, pe baza prognozelor şi a stocurilor de huilă existente, să fie furnizată energia termică până pe data de 18 aprilie. (D.P.)
 

Vezi si

Mihai Flutur: ”Cred că, în momentul de față, municipiul Suceava duce lipsă de un primar ca Lucian Harșovschi”

Mihai Flutur, unul dintre cei mai cunoscuți candidați de pe lista Partidului Național Liberal pentru …