Saturday , June 22 2024

Bucovina Rădăuți  joacă miercuri, la Focșani, în prima manșă din semifinalele barajului de promovare în Liga a II-a

“Important este să obținem un rezultat care să ne dea speranțe pentru meciul retur de acasă”, a precizat team-managerul Iulian Ionesi. Aproximativ 60 de fani rădăuțeni și-au anunțat prezența la meciul programat, de la ora 18.00, pe stadionul Milcovul.

CSM Bucovina este în fața primului obstacol serios într-o încercare ce părea aproape fantezistă la începutul acestui sezon: aceea de a duce fotbalul rădăuțean în Liga a II-a pentru prima oară în istorie.

În manșa tur a semifinalelor barajului de promovare, echipa condusă de Ovidiu Murariu și Iulian Ionesi joacă miercuri, de la ora 18.00, pe terenul celor de la CSM Focșani, de unde vrea să se întoarcă cu un rezultat care să-i dea speranțe pentru manșa retur de pe Municipal.

Ionesi: “Vrem un rezultat care să ne dea speranțe pentru retur”

“CSM Focșani pleacă cu prima șansă în această dublă manșă luând în considerare bugetele și numele jucătorilor din cele două loturi. Avem un avantaj în faptul că disputăm returul la Rădăuți, astfel că important este ca, miercuri, să obținem un rezultat care să ne dea speranțe pentru jocul de acasă. Ne așteaptă un prim meci foarte greu la Focșani, având în vedere calitatea individuală a adversarului, mai ales în compartimentele median și de atac. Apoi, la Rădăuți, ne bazăm pe un stadion plin și pe dorința jucătorilor noștri de a se afirma”, a declarat team-managerul Iulian Ionesi, care a precizat că jucătorii sunt cu banii la zi înaintea barajelor.

Murariu: “Eu spun că ne vom califica mai departe, în finală

“Focșaniul are un istoric chiar și la nivelul Ligii a II-a. Este o echipă puternică și acum, cu un sprijin puternic pe toate planurile. Noi am fost însă foarte buni în deplasare în acest sezon și sper să confirmăm statisticile la Focșani. Dar știți cum sunt aceste jocuri eliminatorii de baraj, cu ambiții și cu tot arsenalul care ține de fotbal… Sperăm într-o evoluție bună în primul meci, urmând ca în retur să jucăm pragmatic, cum de altfel ne-a plăcut să jucăm în acest campionat. Așadar se anunță o dublă manșă foarte disputată, în urma căreia eu spun că ne vom califica mai departe, în finală”, a adăugat antrenorul principal al rădăuțenilor, Ovidiu Murariu.

Delegația celor de la CSM Bucovina a plecat încă de marți spre Vrancea, cu tot lotul de jucători la dispoziție.

Meciul de la Focșani va fi arbitrat la centru de prim-divizionarul Ionuț Coza (Ilfov), asistat la cele două tușe de Florian Vișan (Galați) și Marian Istrate (Ilfov).

CSM Focșani este favorită la casele de pariuri, cu o cotă de 1.90 la victorie, un succes al grupării rădăuțene este cotat cu 3.50, iar o eventuală remiză are o cotă de 3.35.

Aproximativ 60 de fani rădăuțeni și-au anunțat prezența pe stadionul Milcovul

La meciul de pe stadionul Milcovul și-a anunțat prezența și o galerie rădăuțeană formată din aproximativ 60 de suporteri.

În cealaltă semifinală, FC Bacău va primi în manșa tur vizita grupării Metalul Buzău.

Bucovina Rădăuți a ajuns în semifinalele barajului de promovare în Liga a II-a și-n urmă cu trei sezoane, când a fost eliminată de Dacia Unirea Brăila. (D.C.)

Vezi si

Franța și Olanda au remizat fără goluri și trimit prematur Polonia acasă

Franța și Olanda au terminat la egalitate, 0-0, vineri, în runda a doua a meciurilor …