Teheranul şi cele şase mari puteri (Rusia, Statele Unite, China, Franţa, Marea Britanie şi Germania) au ajuns la un acord pe tema programului nuclear iranian, potrivit BBC. Iranul îşi va limita activităţile nucleare, iniţial pentru şase luni, în schimbul unei relaxări a sancţiunilor economice impuse, au anunţat negociatorii implicaţi în discuţiile pe tema...

Pentru mulţi europeni, poliomielita este un duşman din vremuri mult trecute. Acum, pentru prima dată în mulţi ani, există un risc real ca această cumplită boală paralitică să revină pe continent. Poliovirusul a reapărut pe flancul de sud-est al Europei — în Israel şi Siria — motiv pentru care specialiştii în sănătate publică se tem că boala ar...

Israelul avertizează că ar putea ataca Iranul, în contextul în care specialişti internaţionali afirmă că regimul islamist de la Teheran ar putea avea în circa o lună suficient uraniu purificat la nivelul necesar fabricării unei bombe atomice. Institutul american pentru Ştiinţă şi Securitate Internaţională a anunţat într-un raport că Iranul ar putea...

Guvernul din Israel a autorizat o comisie care va avea rolul de a examina căile de a elimina banii cash din economia ţării, scrie Capital.ro. La finalul lunii trecute, Israelul a făcut primul pas pentru a deveniprima societate din lume a cărei economie să funcţioneze fără bani cash. Banii cash pot fi transferaţi foarte uşor de la o persoană la alta, fără...

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretele privind acreditarea lui Vasile Soare ca ambasador al României în Federaţia Rusă, a Andreei Păstârnac în Israel, a lui Ferdinand Nagy în Muntenegru, precum şi a lui Sorin Vasile în Armenia. Informaţiile de numire a ambasadorilor României în Rusia, Israel, Muntenegru şi Armenia sunt cuprinse într-un...

Patru rachete au fost trase joi din sudul Libanului, una fiind interceptată de sistemul apărare antirachetă Iron Dome, alte două au lovit zone populate, dar nu au provocat victime, iar cea de-a patra se presupune că a căzut în mare. Aviaţia militară israeliană a bombardat în noaptea de joi spre vineri o ţintă militară din Liban, ca represalii la tirul cu...