Friday , April 26 2024

Gaza: Cel puţin 9 palestinieni morţi, între care 7 copii, în urma unui raid israelian

gaza1

Cel puţin nouă palestinieni, între care şapte copii, au fost ucişi luni dimineaţă într-un raid israelian la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, a indicat purtătorul de cuvânt al serviciului de urgenţă Achraf al-Qoudra, citat de France Presse, informează Agerpres.
Toate victimele fac parte din aceeaşi familie, care trăia în casa vizată de atac.
Corpurile a 16 palestinieni ucişi într-un raid israelian au fost descoperite luni dimineaţă între dărâmăturile unei case în apropiere de Khan Younes, în sudul Fâşiei Gaza, potrivit serviciilor de securitate palestiniene.
Aceste noi decese ridică la 501 numărul palestinienilor ucişi de la începutul operaţiunii israeliene în Fâşia Gaza la 8 iulie.
Consiliul de Securitate al ONU şi-a exprimat duminică seara ‘grava îngrijorare în legătură cu numărul în creştere al victimelor’ în conflictul din Fâşia Gaza, reiterându-şi apelul la ‘încetarea imediată a ostilităţilor’.
 
 

Vezi si

VIDEO. Marcel Ciolacu: Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți

Aflat la Timișoara pentru o ședință de Guvern, Marcel Ciolacu a vorbit joi într-o conferință …