Tuesday , May 21 2024

Proiectul pentru reabilitarea  Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor a fost finalizat

O licitație pentru derularea lucrărilor ar urma să fie organizată în perioada următoare însă până acum USV a demarat mai multe proceduri de achiziție a unor bunuri și soft-uri în cadrul unui proiect amplu la Corpul D – sediul FIESC – pentru care a obținut finanțare europeană în septembrie 2021.

Primăria Municipiului Suceava a emis, recent, o autorizație de construcție pentru lucrările de reabilitare, modernizare și dotare Corp D – FIESC (Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor). Suprafața construită este 1093 mp iar cea desfășurată a respectivului corp de clădire este de 3810 mp. Deocamdată, potrivit datelor de pe SEAP, nu apare nicio licitație pentru realizarea lucrărilor însă la începutul anului trecut Universitatea „Ștefan cel Mare” a organizat o licitație pentru serviciile de proiectare la faza Proiect Tehnic cu detalii de execuție (PT+DE) și Documentația tehnică pentru autorizația de construire pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea Corpului D care găzduiește Facultatea de Inginerie Electrică și Ştiința Calculatoarelor (FIESC). Faptul că Primăria Suceava a emis recent – mai exact la data de 17 ianuarie – respectiva autorizație de construire rezultă că DTAC-ul a fost finalizat, și foarte probabil PT+DE-ul.

Valoarea proiectului de reabilitare, modernizare și dotare pentru Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor este de aproape 12 milioane de lei iar în septembrie 2021 a fost semnat de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila un contract de finanțare pe fonduri europene . Până în prezent, cu certitudine USV a făcut achiziții pe SEAP în legătură cu dotări și furnizări ale Corpului D al FIESC.

Una din acestea se referă la furnizare dotări laborator D106 FIESC (circa jumătate de milion de lei): citometru de flux echipat cu lasere, detectoare de împrăștiere, detectoare cu fluorescență și filtre de interferență care să permită, inclusiv, detecția fluorocromilor de tip FITC, GFP, CY7, SYBR – Green echipat cu accesorii specifice și software de achiziție și analiza de date; Microtom semi-automat cu domeniu minim de secționare între 0 – 60 micrometri; Ultracongelator cu performanță de răcire de cel puțin -80 C, volum de minimum 700 l, greutate maximă de 300 kg și un nivel de zgomot de maxim 60 dB, sistem de monitorizare și control al temperaturii cu microprocesor și memorie nevolatilă; Microscop cu fluorescență trinocular, prevăzut cu epi-fluorescență, sistem de documentare foto-video, accesorii și software.

Un alt lot se referă la „Furnizare dotări laborator FIM”, are o valoare de 390 mii lei fără TVA și constă în: Unitate centrală pentru investigații tribologice (Model TM 260 Gunt sau echivalent; Modul pentru studiul comportării elastohidrodinamice; Echipament pentru studiul lubrificației hidrodinamice în lagare; Echipament pentru studiul frecării uscate; Strung de precizie și accesorii; Freză de precizie și accesorii ; Centru de prelucrare strung cu freză și accesorii; Trusă de senzori și software de achiziție de date Licența PASCO Capstone.

În această toamnă a avut loc o altă licitație de achiziționare pachete software educaționale destinate pentru Corp D – FIESC, valoarea estimată fiind de 752.649,58 lei fără TVA iar achiziția consta în: Licență software academică MATLAB sau echivalent; Licență Academic Vmware vSphere 7 Essentials Plus Kit for 3 hosts (max 2 procesors per host) sau echivalent; Red Hat Enterprise Linux Server, pachet 2 licențe, Baza 3 ani Electronic Software Download ESD sau echivalent ; Licențe software Catia (pachet minim 15 licențe pentru mediul academic); Licență Software ANSYS Academic; Pachet licențe academice software PC Crush 3D si PC-RECT 3 D; Licență Adobe Creative Cloud All Apps pentru educație pentru un an; Licențe software pentru analiza statistică a datelor (SPSS); Licență de proiectare grafică – Corel Draw tehnical Suit.

Cu puțin timp înainte, USV a organizat o altă licitație pentru dotarea FIESC în cadrul proiectului european și se referea la „Achiziționare Echipamente I.T.”, mai exact constând în: IBM BladeCenter HS23 (model IBM 7875-AC1 sau echivalent, Server dedicat, Sistem Server dedicat, Multifunctional A3, Laptop Portabil, Computer desktop. Valoarea a fost estimată la 605.205 lei fără TVA.

O altă achiziție privitoare la dotări pentru FIESC – cea mai recentă, de altfel – se referă se referă la „Furnizare Echipamente SCTI” – Echipamente de laborator, optice și de precizie (cu excepția ochelarilor) și are o valoare de 171778.2 lei fără TVA, constând din achiziționarea următoarelor: Switch, HDD server, Rackmoun, Plotter, Datacolor SpyderX Studio, sistem audio, stație grafică.

Deocamdată, un ordin de începere a lucrărilor nu știm să fie emis – nu avea sens câtă vreme nu a fost organizată și finalizată o licitație pentru lucrările prevăzute în proiect – dar cu siguranță acestea vor fi executate pe baza documentației tehnice „vizată spre neschimbare”, precum și cu respectarea prevederilor expertizei tehnice dar și a legislației din domeniul construcțiilor și a securității și sănătății în muncă. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Studentă a Facultății de Litere și Științe ale Comunicării de la USV, premiul I la un concurs de traduceri

Luni, 13 mai a.c., Facultatea de Litere a Universității din Craiova, în parteneriat cu Institutul …