Tuesday , May 21 2024

Județul Suceava, locul 6 pe țară după numărul elevilor cu cerințe educaționale speciale   

Numărul elevilor cu cerințe educaționale speciale (CES) integrați în învățământul de masă a crescut simțitor în ultimii ani, iar Suceava ocupă locul 6 în clasamentul național. Potrivit Edupedu.ro, județele cu cei mai mulți elevi cu CES în învățământul de masă sunt București, cu 3.794 elevi, Neamț – 2.484, Timiș – 2.184, Botoșani – 2.110, Cluj – 2.061, Suceava – 1.896, Argeș – 1.741, Bihor – 1.652, Dâmbovița – 1.553 și Constanța, cu 1.500 elevi cu CES.

Numărul elevilor cu CES din școlile din România aproape s-a triplat în ultimii 5 ani, ajungând la peste 50.000 în anul școlar 2023-2024, în timp ce numărul profesorilor de sprijin este cu mult sub standardul legal. Unui profesor de sprijin îi revin 8-12 elevi, conform metodologiei în vigoare, privind organizarea serviciilor de sprijin educațional pentru copiii, elevii și tinerii cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă. Totuși, în județul Galați unui profesor de sprijin îi revin 140 de elevi, iar în Călărași 107 elevi și doar într-un singur județ –Tulcea, situația se încadrează în cerințele legii cu privire la această categorie de elevi, arată Edupedu.ro. În acest an școlar sunt 1.852 de profesori de sprijin la 51.784 de elevi din învățământul de masă, adică un profesor de sprijin la 28 de elevi, în medie. În județul Suceava sunt circa 35 de elevi/profesor de sprijin.

Se încadrează în categoria CES copiii cu dificultăți motorii, sindrom Down, dificultăți de vorbire, tulburări de comportament, autism, deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD), dar și cei care trec, pur și simplu, printr-o perioadă mai grea, cum ar fi abandon familial, abuzuri, tulburări psiho-emoționale. (O. NUȚU)

 

Vezi si

285 de elevi s-au înscris pentru admiterea la Liceul cu Program Sportiv Suceava. Aproape jumătate dintre ei concurează pentru locurile din clasele de fotbal

Liceul cu Program Sportiv Suceava desfășoară în această săptămână probele de aptitudini în vederea admiterii …