Friday , May 17 2024

FLUTUR: PNL a depus liste de candidați în toate cele 114 localități sucevene. Avem 2.024 de candidați foarte buni. Vom face tot ceea ce am promis

Marți, 30 aprilie, Gheorghe Flutur, președintele PNL Suceava, a anunțat că Partidul Național Liberal, filiala Suceava, a depus liste de candidați în toate cele 114 localități din județ, fiind vorba (la consilii locale și primării) de nu mai puțin de 2.024 de candidați, pentru toate cele 114 primării și consilii.

”Avem candidați foarte buni, plecăm optimiști la drum. Am fost primii care am depus candidaturile la Consiliul Județean Suceava, la Primăria Municipiului Suceava. Am parcurs în pre-campanie 92 de localități, până în momentul de față. Parcurgem în fiecare zi alte localități, ne întâlnim cu organizații și cu foarte multă lume”, a declarat Gheorghe Flutur.

Acesta a mai spus că întreaga organizație liberală suceveană pregătește începerea campaniei electorale pe 10 mai, care va  debuta cu lansarea candidaților. Tot atunci va fi lansat și  programul Gheorghe Flutur – Oferta liberală pentru Suceava.

”Sunt optimist, mulțumesc tuturor celor care au semnat pentru susținerea liberalilor. Îi încredințez că vom face tot ceea ce am promis. Ne vom ține de cuvânt, să aibă încredere în candidații noștri. PNL este un  partid serios, pregătit la startul de campanie și de această dată. Vă doresc sărbători în tihnă, un Paște liniștit și să ne vedem cu bine”, a încheiat liderul liberal sucevean Gheorghe Flutur. (O.S.)

Vezi si

120 de studenți participă la FIA Food Fest 2024

Facultatea de Inginerie Alimentară din cadrul Universității ”Ştefan cel Mare” din Suceava organizează, sâmbătă, 18 …