Monday , May 20 2024

Concurență de trei candidați pe un loc, la Colegiul Național Militar ”Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc

Concursul de admitere la Colegiul Național Militar ”Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, sesiunea 2023, a început în luna februarie, cu etapa de selecție a candidaților înscriși, urmată de examinarea medicală. Zilele trecute a avut loc proba scrisă de verificare a cunoștințelor, la limba și literatura română și matematică, la care au participat 543 de candidați, din toate județele din zona Moldovei. Concurența din acest an este de peste 3 candidați pe un loc, dat fiind faptul că liceul câmpulungean are disponibile 168 de locuri, la specializarea matematică-informatică, cu predare în regim intensiv la limba engleză.

Potrivit listei cu rezultatele obținute la testul grilă de verificare a cunoștințelor, au fost declarați Respins 96 de candidați, care au obținut note mai mici de 6,00. Un singur candidat, care provine din județul Bacău, are nota 10, din totalul celor peste 500 de elevi care au participat la probă.

Candidații declarați Admis la proba de verificare a cunoștințelor vor fi repartizați pe locurile aprobate în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, după introducerea în baza de date a mediilor înscrise pe fișa de înscriere. În data de 26 mai vor fi transmise către comisia județeană opțiunile și notele obținute de candidați. Repartizarea computerizată în învățământul liceal militar și comunicarea rezultatelor se va face în data de 6 iulie. (O. N.)

Vezi si

Suceava rămâne pe locul 5 în clasamentul aeroporturilor din țară

În luna aprilie, Aeroportul Internațional Ștefan cel Mare Suceava s-a menținut pe poziția 5 la …