Monday , May 20 2024

Schweighofer: “Susţinem orice măsură eficientă împotriva tăierilor ilegale de lemn. Nu am ameninţat niciodată Guvernul cu iniţierea de litigii internaţionale”

Într-un comunicat de presă transmis ieri, compania austriacă Holzindustrie Schweighofer afirmă că susţine orice măsură eficientă împotriva tăierilor ilegale de lemn şi care asigură un sistem de exploatare sustenabilă a resursei forestiere în România. “Salutăm decizia preşedintelui  de a implica în această problemă Consiliul Suprem de Apărare a Tării, în calitatea sa de autoritate administrativă autonomă şi independentă. O analiză obiectivă a situaţiei actuale este esenţială pentru că poate genera o serie de recomandări în conformitate cu legislaţia internaţională, bazate pe date şi fapte corecte”, se arată în comunicat.

Holzindustrie [800x600]

Holzindustrie Schweighofer susţine că, în scopul derulării unei dialog transparent, compania a trimis o scrisoare deschisă adresată fiecăruia dintre membrii CSAT, pentru a le aduce la cunoştinţă obiecţiile firmei privind proiectul de lege de modificare a Codului Silvic.
“În forma sa iniţială, aprobată de Parlamentul României, proiectul de lege de modificare a Codului Silvic ar putea duce la încălcarea mai multor acorduri comerciale şi de investiţii internaţionale, precum şi a legislaţiei europene în domeniul concurenţei”, se mai arată în comunicat.
Totodată, se precizează că în scrisoarea deschisă se explică faptul că o abordare a problemei tăierilor ilegale care nu include toate părţile implicate, o limitare unilate-rală a pieţei forestiere susţinută de un grup de interese, ar putea avea ca efect dispariţia a mii de locuri de muncă din România şi ar putea pune în pericol investiţii viitoare ale Holzindustrie Schweighofer, dar şi ale altor investitori potenţiali şi că, mai mult, o legislaţie care încalcă legi şi acorduri internaţionale ar putea decredibiliza România ca mediu competitiv pentru investitori din lumea întreagă.
“Holzindustrie Schweighofer nu a ameninţat niciodată Guvernul României cu iniţierea de litigii internaţionale. În acelaşi timp însă, compania Holzindustrie Schweighofer este gata să-şi apere dreptul său de participant la viaţa economică a ţării şi pe acela al partenerilor, angajaţilor săi şi al familiilor acestora”, mai susţine compania.
În cazul în care Guvernul României şi, în special, Consiliul Suprem de Apărare al Tării nu vor considera oportun să convingă sau nu vor convinge Parlamentul de necesitatea excluderii din noua legislaţie a prevederilor care încalcă tratate internaţionale şi legea europeană în domeniul concurenţei, orice investitor străin din domeniul forestier nu va avea altă soluţie decât aceea de a se adresa justiţiei, precizează Holzindustrie Schweighofer.
“Dacă este solicitată, compania Holzindustrie Schweighofer este gata să pună la dispoziţia Consiliului Suprem de Apărare a Tării informaţii suplimentare în scopul sprijinirii acestuia în procesul de luare a unor decizii”, se mai arată în finalul comunicatului.
Victor Ponta: “Lideri din PNL au avut întâlniri private şi pe baza funcţiei publice ocupate anterior cu reprezentanţi ai companiei austriace Holzindustrie Schweighofer”
La sfârşitul săptămânii trecute, în mai multe localităţi au fost organizate proteste pe tema defrişărilor, iar preşedintele Klaus Iohannis a decis ca subiectul să fie discutat în următoarea şedinţă a CSAT.
Proiectul de modificare a Codului silvic, iniţiat în vara anului de 125 de parlamentari PSD şi trimis înapoi la Parlament pentru reexaminare de Iohannis, a intrat marţi în dezbatere la comisiile Camerei Deputaţilor, forul decizional, după ce Senatul l-a readoptat în aceeaşi formă.
Deputaţii din comisiile juridică, de agricultură şi mediu au respins însă cererea de reexaminare a proiectului de modificare a Codului silvic.
Joi dimineaţă, Klaus Iohannis a cerut directorului SRI să verifice de ce informaţii beneficia  despre o posibilă întâlnire a unor oameni din anturajul său cu procesatori de lemn, după ce premierul a spus, într-o emisiune televizată, că ”li-deri din PNL au avut întâlniri private şi pe baza funcţiei publice ocupate anterior cu reprezentanţi ai companiei austriace Holzindustrie Schweighofer pe tema proiectului Codului Silvic, dezinformându-l ulterior pe preşedintele Klaus Iohannis”.
Premierul a mai afirmat că “are informaţii concrete legate de aceste întâlniri, dar nu a dorit să prezinte numele acelor liberali, spunând doar că este convins că instituţiile statului monitorizează situaţia şi vor informa CSAT în reuniunea care va analiza şi problema Codului Silvic şi care a fost programată pentru luna iunie”.
Referitor la scrisoarea primită din partea acestei companii, în care, conform presei, este solicitată scoaterea pragului de 30% din Codul Silvic şi este invocată posibilitatea acţionării în instanţă a statului român, premierul Victor Ponta a spus că ameninţări din partea firmelor a mai pri-mit în mandatul de prim-ministru, dar nu l-au impresionat.
El a susţinut totodată că reprezentanţii companiei austriece i-au cerut o întrevedere, dar nu a acceptat.
La remarca moderatorilor că Preşedinţia a prezentat opinia Consiliului Concurenţei, din care rezultă că această instituţie a propus eliminarea pragului de 30% la comercializarea masei lemnoase, Ponta a răspuns: “Nu aţi văzut că oameni din conducerea Consiliului acum lucrează la Schweighofer ?”.
El a adăugat însă imediat că a lucrat foarte bine cu membrii Consiliului Concurenţei, care este o instituţie certificată de Uniunea Europeană, şi că nu vrea să lanseze acuzaţii fără probe concrete, precizând însă că în cazul liderilor liberali care au avut întâlniri cu firma austriacă se bazează pe lucruri concrete.
Iohannis: “Declaraţiile sunt foarte grave şi, dacă se dovedesc a nu fi adevărate, Victor Ponta trebuie să răspundă”
Ieri, înaintea plecării la Milano, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că nu a vorbit cu premierul, dar că dimineaţă a avut o discuţie cu directorul SRI, şi l-a rugat foarte oficial să analizeze cu maximă eficienţă şi seriozitate aceste afirmaţii ale premierului.
Întrebat, joi, la Aeroportul Otopeni, dacă se gândeşte să îl dea în judecată pe premierul Ponta pentru calomnie, Iohannis a precizat că a rugat Departamentul juridic de la Cotroceni să verifice încadrarea afirmaţiilor lui Ponta şi că nu mai tolerează aşa ceva, ca în campanie.
”Încă de aseară, i-am rugat pe cei din departamentul juridic din Administraţia Prezidenţială să verifice care este încadrarea unor astfel de afirmaţii şi cum putem să facem anumite demersuri în cazul foarte probabil în care se dovedesc a fi nesusţinute de dovezi”, a afirmat preşedintele. El a menţionat că ”este foarte gravă afirmaţia” premierului, de miercuri seară.”Dacă începem iarăşi să ne jucăm cu astfel de afirmaţii, ca în campanie, nu este bine. şi, cum nu mai sunt în campanie, nu mai tolerez aşa ceva”, a mai spus şeful statului.
Seful statului a reacţionat astfel la afirmaţia premierului Ponta de miercuri, seara, dintr-o emisiune TV, când a spus că ”lideri din PNL au avut întâlniri private şi pe baza funcţiei publice ocupate anterior cu reprezentanţi ai companiei austriace Holzindustrie Schweighofer pe tema proiectului Codului Silvic, dezinformându-l ulterior pe preşedintele ” şi că ”are informaţii concrete legate de aceste întâlniri, dar nu a dorit să prezinte numele acelor liberali, spunând doar că este convins că instituţiile statului monitorizează situaţia şi vor informa Consiliul Suprem de Apărare a ţării (CSAT) în reuniunea care va analiza şi problema Codului Silvic şi care a fost programată pentru luna iunie”.
”Mi se pare o declaraţie foarte curioasă. Recunosc că am luat act cu surprindere de această declaraţie. Afirmă la televizor tânărul prim-ministru că ar avea el informaţii de la servicii cum că oameni din anturajul meu s-ar fi întâlnit cu diferiţi reprezentanţi ai unor procesatori de lemn, şi lasă să să se înţeleagă că ar exista un fel de trafic de influenţă la nivelul preşedintelui”, a spus şeful statului, înainte de plecarea spre Milano. El a adăugat că acest lucru este ”surprinzător şi fals”.
”Am verificat la nivelul Administraţiei Prezidenţiale, şi nu a existat niciun fel de discuţii, nici cu lobby-işti sau foşti colegi din PNL”, a mai spus preşedintele.
El a continuat: ”Luând act de declaraţiile premierului de aseară, am rugat organele abilitate să verifice de ce fel de informaţii dispunea premierul, dacă ele se confimă sau nu. Dacă se confimă, să se ia măsurile de urgenţă care se impun, şi dacă nu, premierul va răspunde pentru aceste afirmaţii. Astfel de afirmaţii de insinuare a unui trafic de influenţă la nivelul preşedintelui nu pot fi clasificate ca simple afirmaţii, prin care vrea să pară interesant la televizor. Sunt mult mai grave şi vor fi tratate ca atare. Sper ca această scăpare să nu însemne o revenire la logica din campanie, promovată atunci de candidatul Ponta”.
Klaus Iohannis a anunţat că nu am vorbit cu premierul, dar că dimineaţă a avut o discuţie cu directorul SRI, şi l-a rugat foarte oficial să analizeze cu maximă eficienţă şi seriozitate aceste afirmaţii ale premierului.
Miercuri seară, Preşedinţia a postat pe site opinia primită, în luna martie, din partea Consiliului Concurenţei referitor la proiectul Codului Silvic, în care instituţia apreciază că limitarea achiziţiei/procesării de masă lemnoasă la 30% este o barieră pe piaţa comercializării şi propune eliminarea acestui plafon.
Preşedinţia a prezentat opinia Consiliului Concurenţei după ce, vineri, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat că asupra preşedintelui Klaus Iohannis “planează o suspiciune” că nu ar fi de partea românilor pentru că nu a fost de acord cu Codul Silvic votat de Parlament şi a cerut reexaminarea legii.
Tot vineri, purtătorul de cuvânt al PSD a afirmat că vrea să creadă că res-pingerea Codului Silvic nu a fost rezultatul lobby-ului unei firme din industria lemnului.
Marţi, Consiliul Concurenţei a anunţat că a cerut opinia Comisiei Europene privind introducerea pragului maxim de 30% din volumul de masă lemnoasă din fiecare specie care poate fi achiziţionat de o companie.
Ministrul Economiei despre firma Schweighofer: Nu pleacă câinele de la măcelărie
Ministrul Economiei, Comerţului şi Turismului, Mihai Tudose (foto), a declarat joi, la Bistriţa, în cadrul unei conferinţe de presă, că nu crede că firma austriacă Schweighofer va pleca din România dacă noul Cod Silvic va intra în vigoare în forma aprobată de către Parlament.
“În ce măsură sunt aceste ameninţări ale marilor operatori, că, domnule, noi închidem, plecăm… nu pleacă nimeni. Nu pleacă câinele de la măcelărie, staţi liniştiţi. Dar, evident, având bugete mari, pierzând cumva sume foarte mari, sunt foarte agitaţi”, a spus Tudose.
Întrebat care ar fi impactul economic în cazul în care firma austriacă îşi va închide, totuşi, obiectivele din România, mi-nistrul Economiei a răspuns că singurul efect ar fi că “vor rămâne pădurile netăiate”.
“Dumnezeule, o să rămână lemnul netăiat, o să rămânem cu pădurile netăiate! (…) Codul Silvic nu a fost făcut pentru o firmă sau împotriva unei firme. Vorbim de principii, de nişte procente, de nişte contingente. Cine se încadrează acolo, bine, cine nu, asta e. Dacă avem 10 pomi de tăiat, nu vă închipuiţi că, dacă pleacă unul cu drujba, pomii aceia rămân netăiaţi. Dar cei 10, nu 11 şi nu cineva să îi taie pe toţi, nu monopol”, a afirmat mi-nistrul.
Mihai Tudose consideră că, până la intrarea în vigoare a Codului Silvic, este nevoie de luarea unor măsuri tranzitorii, cum ar fi interzicerea exportului de masă lemnoasă neprelucrată.

Vezi si

Ciclonul care a devastat zone din Europa ajunge și în România. Vor fi averse, grindină și vijelii

 Meteorologul ANM Mihai Huștiu, a declarat că gradul de instabilitate atmosferică este în creștere și …